Îmi aduc aminte acum ceva timp de povestea unei femei. Această doamnă era căsătorită și avea un copil, iar toate păreau să îi aducă fericire in inima sa până într-o seară. 

Femeia a dispărut fără de veste din casă. Timpul trecea iar spre seară soțul său a început să se îngrijoreze. Teama i se putea citi în ochii umeziți și chiar în vocea tremurată când acesta apuca să îngenuncheze pentru a se ruga.

Simțea neputința, simțea frica, simțea lipsa soției sale ce nu îi mai fu alături nici când a mers să o culce pe micuța lor fetiță.

 

Era poate miezul nopții și soția sa încă nu era acasă. Astfel apucă în zbuciumul inimii să ceară ajutor rugând pe Sfânta Parascheva. Bietul om se necăjea și avea în minte fel de fel de pericole însă în cele din urmă acesta se opri.

 

La ușă se auzea un ciocănit puternic. Acesta se dezmetici alergând spre ușă și când deschise ușa a rămas încremenit. Era soția sa cu fața palidă și capul plecat. 

 

”Unde ai fost, unde ai zăbovit atît?”, se grăbi acesta să o întrebe.

Cu voce tristă aceasta îi răspunse: ”Cel rău m-a îndemnat să merg în gară și era să îi încredințez și viața asta și sufletul... dar așteptând culcată pe șină la miez de noapte am văzut parcă pe micuța noastra și gândul mi-a cerut să mai trăiesc”.

 

Soțul era încă șocat de cele auzite și nu-i venea să creadă toate cele auzite. În cele din urmă avea să îi spună: ”Cea pe care ai văzut tu în chip de copil nu era fiica noastra, ci chiar Sfânta Parascheva căreia i-am cerut să te aibă în pază”.

 

În cele din urmă, aceștia au dus o viață pe placul lui Dumnezeu, fiind conștienți că rugăciunile le sunt ascultate și că cineva acolo Sus... îi iubește!