În ultimele ceasuri ale vieții Sale cu noi, Domnul a spus: „Până acum nimic n-ați cerut în numele Meu: cereți și veți primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină… Adevăr, adevăr vă spun: Orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu, El vă va da” (Ioan 16, 24; 23). Aceste cuvinte ale lui Hristos sunt piatra pe care se întemeiază rugăciunea Numelui Său; și neîndoielnic că ucenicii au păzit această poruncă – un fapt cu atât mai credibil cu cât ei înșiși experiaseră puterea Numelui Său. „Și s-au întors cei șaptezeci cu bucurie și I-au spus: «Doamne, și demonii ni se pleacă întru numele Tău»” (Luca 10, 17).

Astfel, istoria rugăciunii în Numele lui Iisus începe odată cu Apostolii care au ascultat de îndemnul lui Hristos. Nu există relatare care să redea cuvintele propriu-zise pe care ei le-au folosit atunci când se rugau în Numele Său, dar faptul că ei au săvârșit minuni uimitoare – izgonind duhurile rele și tămăduind bolnavi incurabili – e confirmat iarăși și iarăși în scrierile Noului Testament.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 117-118)