Rânduiala cunoştinţei celei duhovniceşti este să simtă desfătarea veacului celuilalt. De aceea ea dispreţuieşte multa gândire. Iar cunoştinţa cea sufletească fără mulţime de gânduri nu poate să cunoască, vreunul din lucrurile, care sunt primite de o minte simţită, după cum zice: „De nu vă veţi întoarce şi de nu vă veţi face ca pruncii, nu puteţi intra întru Împărăţia lui Dumnezeu“ (Mat. 18, 3). Dar iată cei mulţi nu ajung la această simplitate, dar totuşi nădejdea în faptele lor cele bune, că li se va face parte în Împărăţia Cerurilor, că ştim, din fericirile Evanghelice, a căror felurime a hotărât-o Domnul, că felurile vieţuirii ne-a descoperit Domnul, prin acele fericiri. Căci la fiecare măsură, de-a lungul întregii căi, pe care merge spre Dumnezeu, fiecare om deschide în faţa lui Împărăţia Cerurilor.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 90)