Părinte, intru în panică atunci când am cădere în nevoinţa mea!

Nu te teme. Este luptă şi vom avea şi răni. Acestea se vindecă prin spovedanie. Iată, soldaţii aflaţi în război, atunci când sunt răniţi într-o luptă, aleargă imediat la medic, îşi leagă rana şi contiuă să se lupte cu mărime de suflet. Între timp, dobândesc şi experienţă din rănire şi se păzesc tot mai bine, aşa încât să nu mai fie răniţi. Aşa şi noi, atunci când suntem răniţi în nevoinţa noastră, nu trebuie să ne pierdem curajul, ci să alergăm la medic – la duhovnic – să-i arătăm rana, să ne vindecăm duhovniceşte şi să continuăm din nou „lupta cea bună”. Rău este atunci când nu căutăm să-i aflăm pe vrăjmaşii cei înfricoşători ai sufletului, patimile, şi nu ne nevoim ca să-i omorâm.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoinţă duhovnicească, Editura Evanghelismos, Bucureşti, p. 259)