Un temei al vieţii duhovniceşti este râvna de a fi bineplăcuţi lui Dumnezeu. Această râvnă este miezul vieţii duhovniceşti. Acolo unde este lipsă de râvnă spre a bineplăcea lui Dumnezeu, acolo nu este viaţă duhovnicească (Sfântul Theofan Zăvorâtul, Ce este viaţa duhovnicească şi cum să o dobândim). Pentru aceasta, cea dintâi grijă a credinciosului ce doreşte să înainteze în viața duhovnicească sau, dacă nu duce o astfel de viaţă, să pună din acea clipă început bun adevăratei vieţi după Dumnezeu, este de a aprinde această râvnă în inima sa.

Dar ce fel de râvnă pentru o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu putem avea în condiţiile noastre grele de viaţă?, vor întreba unii. Ei îşi îndreptăţesc râvna lor slabă prin împrejurările grele de viaţă. Dar oare aceasta să fie pricina? Oare ţine râvna de împrejurări prielnice? Cum putem atunci lămuri că râvna cea mai mare - râvna Apostolilor - s-a vădit în cele mai grele situaţii, în necazuri, în prigoane şi chinuri (II Cor4, 8-9).

Râvna ţine de credinţa, nădejdea şi dragostea de Dumnezeu şi nu de împrejurările exterioare ale vieţii. Dacă nevolnică îţi este credinţa, palidă îţi este şi dragostea. De-ţi lipseşte nădejdea, slabă îţi este şi râvna. Puţina râvnă este precum o flacără mică, pe care vânturile potrivnice ale vieţii cu uşurinţă o pot stinge. Iar râvna tare este precum focul puternic, pe care vânturile nu numai că nu sting, ba chiar mai mult îl înteţesc.

Un adevărat credincios creştin nu se tulbură din pricina furtunilor vieţii. Prin râvnă, el goneşte departe de sine toată frica si necredinţa, și își mărturișeşte cu îndrăzneală credinţa în Dumnezeu, luând aminte că „celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi (...) partea lor în iazerul cel ce arde cu foc şi cu piatră pucioasă.” (Apoc 21, 8) Adevăratul creştin este neînfricat. El ştie că Dumnezeu, Ajutorul şi Ocrotitorul Său, este Atotputernic, şi pentru aceasta grăieşte împreună cu Sfântul Proroc David: „Nu mă voi teme de mii de noroade, carele împrejur mă împresoară.” (Ps 3, 6) „Spre Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme ce va face mie omul.” (Ps 55, 12)

El nu se teme de nimic altceva decât de a nu-l afla moartea stins duhovniceşte. El nu trăieşte pentru pământ şi pentru desfătările sale păcătoase, ci pentru cer şi pentru veşnicele lui bucurii duhovniceşti.

Toţi sfinţii mucenici şi oameni bineplăcuţi lui Dumnezeu s-au osebit printr-o astfel de râvnă pentru o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. Mulţumită acesteia, au săvârșit nevoințele lor cele minunate, care și astăzi stârnesc uimire. Din râvnă după Dumnezeu, părintele loan din Kronstadt dormea adeseori numai trei - patru ceasuri pe noapte, ducea o înaltă viață duhovnicească și era întotdeauna gata, plin de jertfă, să îşi dea şi ultimele sale puteri în slujba fraţilor celor mici ai lui Hristos.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, 2006, p. 29)