Râvna dumnezeiască este foc, dar care nu aprinde sângele! Ea stinge în aceasta aprinderea, aducându-l într-o stare de tihnă (Filocalia rom. vol. VII, Convorbirea Preacuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Grigorie Sinaitul). Râvna cugetării trupeşti este întotdeauna împreunată cu aprinderea sângelui, cu năvălirea a numeroase patimi şi închipuiri. Urmările râvnei oarbe şi neştiutoare, dacă aproapele i se împotriveşte, sunt, de obicei, mânia asupra lui, ranchiuna, spiritul de răzbunare în felurite chipuri, iar dacă acesta se supune - mulţumirea de sine plină de slavă deşartă, aţâţarea şi înmulţirea cugetării trufaşe şi a părerii de sine.

(Sfântul Ignatie Briancininov, Despre înșelare, Editura Egumenița, 2010, p. 18)