Persoana episcopului Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propăşirii morale a societăţii ruseşti. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lu­mea şi apropiaţii săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind şi îndrumând mii de oameni în viaţa lor duhovnicească.

Dobândind o mare experienţă duhovnicească, printr-o totală lepădare de sine şi o asceză severă zilnică, Episcopul Teofan a împărtăşit cu generozitate din comorile experienţei sale duhovniceşti tuturor celor care aveau nevoie de ele. Nimeni dintre cei care au apelat la el în scris nu a fost lip­sit de sfătuire. Însă el şi-a exercitat influenţa într-un mod mult mai extins prin intermediul cărţilor sale. Cum să-ţi trăieşti viaţa creştineşte; cum să nu cazi în deznădejde în mijlocul mlaştinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor şi sub povara deprinderilor păcătoase; cum să-ţi doreşti mântuirea şi să începi lucrarea desăvârşi­rii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe ca­lea aceasta şi să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii – despre astfel de lucruri vorbesc cărţile Episcopului Teofan.

În această privinţă se aseamănă marelui lucră­tor pe ogorul renaşterii duhovniceşti a poporului rus, Sfântul Tihon de Zadonsk, care a scris tot atât de mult, de bine şi de pătrunzător despre mântuirea sufletului omenesc aflat în mijlocul primejdiilor din această lume păcătoasă.

Dincolo de întreaga înţelepciune duhovni­cească pe care o aflăm în cărţile sale stă chipul curat al unui mare ascet. Fiecare cuvânt al Episcopului Teofan produce o impresie foarte puterni­că, fiindcă poartă în el amprenta vieţii sale. Când spune: „Nu vă lăsaţi atraşi de pământ. Toate sunt coruptibile; numai fericirea de dincolo de mor­mânt este veşnică, neschimbătoare şi adevărată, şi ea depinde de modul în care ne petrecem viaţa aceasta!” – atunci ca o mărturie vie a acestei perspective corecte asupra lumii şi a destinului su­fletului omenesc stă propria sa lepădare de sine, izolarea sa şi dorinţa de a nu cere nimic altceva de la viaţă decât nevoinţa pentru Dumnezeu.

(Extras din scurta biografie a Sfântului Teofan Zăvorâtul, realizată de E. Sumarokov, tradusă de Părintele Serafim Rose şi publicată în „The Orthodox Word”)

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Râvna duhovnicească. Scrisori către monahi, Editura Sophia, pp. 169-171)