Părinte inspector, cum vedeţi o oră de religie reuşită, care să-şi îndeplinească scopul şi să fie, totodată, pe placul elevilor?

Lecţia de religie trebuie să fie prin ea însăşi o întâlnire de suflet. Teologic vorbind, ea se desfăşoară sub semnul harului, într-un fel special faţă de alte discipline, şi poate de aceea ora de  religie e diferită de celelalte lecţii. Deci, pe lângă pregătirea de specialitate a profesorului, care trebuie să fie la înălţime, pasiunea lui în arta didactică trebuie să fie la aceleaşi cote şi aspiraţii.

În altă ordine de idei, religia, ca disciplină şcolară, are prin conţinutul ei disponibilitatea să fie atractivă şi vrednică de iubit, lucru care depinde însă în mare măsură de capacitatea profesorului de a transmite, dincolo de acele cunoştinţe, un mod de a fi, o anumită atitudine. În nici o altă disciplină nu se pot cultiva cu mai multă uşurinţă iubirea de aproapele, dorinţa de perfecţiune sau de excelenţă, aşa cum se realizează la lecţiile de religie. Adeseori, temele abordate la religie devin pretexte pentru ample dezbateri, care, de cele mai multe ori, se concretizează în abordări interdisciplinare şi transdisciplinare.

În acelaşi timp, este cunoscut faptul că la religie nu se poate măsura numai nivelul de cunoştinţe, ci şi alte elemente implicite, cum ar fi conduita, maniera în care cele învăţate la şcoală sunt aplicate în viaţa de zi cu zi. Cunoaşterea lui Dumnezeu nu este una teoretică, abstractă, ci practică. Resorturile interioare pentru care un elev este invitat să gândească şi să facă binele sunt de origine dumnezeiască.

La religie, contează foarte mult conduita şi exemplul pe care le oferă profesorul

Ce metode didactice să folosească, îndeosebi, profesorul de religie?

Metodele didactice sunt variate şi ele diferă în funcţie de specificul clasei, de particularităţile individuale şi de vârsta  elevilor. Între maniera de abordare a orei de religie la clasa pregătitoare şi cum se realizeată aceeaşi oră la ultima clasă de la liceu există deosebiri majore. Din această perspectivă, ora de religie reclamă din partea profesorului o cunoaştere amănunţită a tuturor strategiilor didactice, dar şi a copiilor cărora se adresează şi a dorinţei lor de cunoaştere. Aceste metode trebuie să accentueze valorificarea practică a cunoştinţelor teoretice pe care copiii le învaţă la ora de religie. Prin urmare, e foarte important dacă un copil ştie ce înseamnă iubirea de aproapele, dar e şi mai relevant pentru profesor dacă elevii se ajută între ei, dacă iau iniţiativa de a merge la prietenul lor din spital, de exemplu. Şi toate acestea dincolo de competiţia firească existentă în fiecare clasă, pentru a fi cel mai bun.

Nu există o reţetă de succes pentru nici o lecţie, la orice disciplină, cu atât mai puţin la religie. Un profesor de vocaţie, care tinde el însuşi să împlinească ceea ce învaţă pe copii, va fi, dincolo de pregătirea sa metodică şi teologică, un exemplu viu, un model de urmat. Altfel spus, la lecţia de religie, mai mult decât la alte discipline, contează foarte mult şi conduita şi exemplul pe care le oferă profesorul.

În acelaşi timp, cel puţin la Iaşi, profesorii de religie, cu accent pe cei de la liceu, au fost implicaţi în mai multe etape în cursuri de formare, care cultivă dialogul dintre ştiinţă şi teologie. Acestea contribuie în mod decisiv la deschiderea religiei spre celelalte ştiinţe din orar, dar şi spre o mai bună comunicare şi implicare a profesorului de religie în activităţile şi proiectele şcolii.

Dorim să venim în întâmpinarea colegilor noştri care predau anul acesta la clasa pregătitoare şi să organizăm cursuri de formare pe acest segment. La acestea se adaugă centrarea activităţilor de la cercurile pedagogice în jurul aceleiaşi problematici şi atenţia permanentă de care aceşti colegi se bucură din partea profesorilor metodişti. Noutatea demersului didactic specific acestei vârste şcolare, prin abordarea ludică a temelor din programă, precum şi interesul de a spori mereu calitatea actului didactic impun pentru toţi cei implicaţi o atenţie şi o pregătire suplimentare, dincolo de experienţa de la catedră a fiecăruia şi de pregătirea psihopedagogică.

Care ar fi „cuvintele-cheie“ ale orei de religie, pentru ca să nu mai apară acuzaţii, iarăşi şi iarăşi, că se folosesc în exces termeni ca „iad“, rai“, „păcat“ etc?

Cred că cei mai mulţi dintre aceşti termeni sunt deja familiari copiilor fie de la bunici, fie de la părinţi, fie pur şi simplu din ethosul primilor 7 ani de viaţă. Există astăzi aspecte mult mai serioase şi mai numeroase care violentează într-un fel sau altul mintea şi ochii copiilor, decât ideea că binele este răsplătit cu bine, iar răul, când nu este îndreptat, conduce spre un alt rău. În plus, nu aceşti termeni constituie centrul de greutate al unei lecţii de religie, ci iubirea lui Dumnezeu faţă de om şi măsura în care omul răspunde acestei iubiri, iubindu-şi aproapele.

În mod cert, astăzi, ora de religie are un statut bine definit între celelalte discipline didactice. Evidenţierea în mass-media a unor situaţii speciale, rare, chiar nefericite, care cu siguranţă nu ocolesc nici alte discipline, nu face decât să ne ajute să perfecţionăm şi să optimizăm mereu demersul didactic, să îmbunătăţim maniera de a proiecta şi a realiza la clasă lecţia de religie. Interesul constant pentru disciplina noastră nu poate decât să ne bucure.

Ştiind că menirea declarată a şcolii este de a-l pregăti pe elev pentru viaţă, se poate spune, fără a greşi, că religia, ca disciplină didactică, poate contribui din plin la atingerea acestui deziderat, la formarea unui om iubitor de cultură, de ştiinţă, de spiritualitate.

De ce ambianţa unei ore de religie este şi trebuie să fie una specială

Ce-i sfătuiţi pe elevi în legătura cu ora de religie? Care să fie atitudinea lor faţă de această disciplină? Cum să profite cât mai mult de această oră? Cum pot ei să înfrumuseţeze cele 45-50 de minute?

Copiii sunt podoaba şi frumuseţea oricărei şcoli. Curiozitatea lor pentru cunoaştere, dorinţa de a şti trebuie cultivate şi hrănite permanent. Nu întâmplător se spune că la o clasă bună elevii singuri fac lecţia. Religia nu face excepţie de la aceasta. Am asistat, personal, la lecţii de religie magistrale, unde dorinţa de a şti a copiilor se îmbina cu măiestria didactică a profesorului, lecţii la care copiii s-au simţit excelent. Aproape că se poate spune că la religie elevii se simt în largul lor mai mult decât la alte discipline, pentru că ambianţa sau atmosfera unei ore de religie este şi trebuie să fie una specială. Şi aceasta pentru că religia nu învaţă despre ceva abstract, ci despre Cineva.

Ce ar trebui poate subliniat este următorul aspect: nota 10 obţinută la religie, pentru că lecţia a fost foarte bine învăţată, nu este suficientă. Elevul trebuie să ştie că relaţia sa personală cu Dumnezeu este mult mai profundă şi depăşeşte infinit limitele impuse de rigoarea didactică a unei lecţii de religie la şcoală. Altfel spus, nota maximă de la religie nu suplineşte viaţa duhovnicească personală, ci doar certifică la un moment dat un anumit nivel de cunoştinţe şi, de ce nu, face o invitaţie spre o cunoaştere mai profundă a vieţii lui Dumnezeu, ca Izvor de bunătate, de cunoaştere, de frumuseţe de nerostit.