Renunțatul la fumat ridică moralul
Potrivit unui studiu publicat în cel mai recent număr al revistei de specialitate British Medical Journal (BMJ), renunțarea la fumat are efecte benefice asupra moralului, informează agenția de presă AFP.
O echipă de specialiști din Marea Britanie a analizat 26 de studii legate de fumat și a ajuns la concluzia că efectele psihologice ale renunțării la fumat pot fi "echivalente sau chiar mai bune" decât cele ale unui tratament medicamentuos cu antidepresive împotriva anxietății.
Fumătorii care au participat la studii erau femei (52%) și bărbați (48%) cu vârsta medie de 44 de ani, și fumau între 10 și 40 de țigări zilnic.
Aceștia au fost intervievați înainte de a avea vreo tentativă de a se lăsa de fumat și apoi din nou, la un interval cuprins între 6 săptămâni și 6 luni, din momentul când s-au hotărât să se lase de fumat.
Rezultatele au arătat că persoanele care au reușit să renunțe la fumat erau mai puțin deprimați, mai puțin anxioși și stresați și aveau o perspectivă mai bună asupra vieții, decât cei care nu se lăsaseră de fumat.
"Dacă îi comparăm pe fumători cu nefumătorii, în ceea ce privește starea psihică, observăm o mai bună sănătate mentală la nefumători", a precizat Genma Taylor, de la Universitatea din Birmingham, coordonatoarea studiului.
Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, fumatul ucide în fiecare an aproape 6 milioane de oameni, iar numărul ar putea ajunge la 8 milioane până în anul 2030.
Fumatul este asociat cu numeroase afecţiuni, precum cancerul, bolile cardiace şi impotenţa.
Sughițul – interviu cu dr. Nicoleta Dimitriu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro