Vara, când profilul creștinului intră într-un efect de contre-jour existențial, prin faptul că lumina interioară a acestuia se estompează în raport cu abundența luminii fizice, exterioare, Biserica Ortodoxă prăznuiește mereu două strălucite sărbători, Cincizecimea și Sfânta Treime, însumând prin continuitatea lor de sens mesajul înnoitor al acestora pentru lume.

Dacă Întruparea Domnului face posibilă reprezentarea lui Hristos în iconografie, evenimentul Pogorârii Sfântului Duh face posibilă reprezentarea simbolică a Sfintei Treimi. Cincizecimea, ca eveniment istoric, face posibilă teologhisirea despre Sfânta Treime și face început invitației de a ne păstra deschiși la lucrarea Harului Duhului Sfânt primit la botezul personal, reactualizat periodic prin interiorizarea bucuriei Săptămânii Luminate pascale sau prin lucrarea continuă a botezului de după botez, adică starea de smerită pocăință necesară pentru a ne plasa inspirat pe Cale, în Adevărul ce ni-L descoperă pe Hristos ca Viață a Vieții.

În cadrul rubricii exponatul lunii, icoana Sfintei Treimi – pictată în cadrul Centrului Resurrectio – întregește sensul mărturisitor al expoziției de bază, contribuind la exprimarea gândirii străluminate de har a Sfinților Părinți cu privire la acest adevăr de credință: Sfânta Treime – o singură ființă în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Din complexitatea mesajului acestei icoane, propunem spre înțelegere sublinierea iconografică a identității Persoanelor Sfintei Tremi din icoana aflată în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan, reprodusă după modelul revelat al lucrării artistice, liturgice și dogmatice a călugărului pictor, Cuviosul Andrei Rubliov, realizată la începutul secolului al XV-lea (1408 sau 1425).

Aceasta este singura icoană acceptată de către Biserică ca reprezentând iconografia revelată a Sfintei Treimi, oferind și motivul principal pentru trecerea cuviosului pictor în rândul sfinților.

Întreaga compoziție este încadrată într-un cerc (nimburile, aripile îngerilor, postamentele tronurilor), simbol al veșniciei, evocând un fapt istoric (arătarea celor trei îngeri făcută lui Avraam la stejarul Mamvri, menționată în cartea Facerea, capitolul 18) înveșnicit de către pictor prin condensarea înțelesului supraîngeresc al personajelor reprezentate simbolic în „taina cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută” – promisiunea mântuirii omului prin taina înomenirii Fiului și, mai apoi, transformarea din interior a creației prin lucrarea Sfântului Duh pogorât la Rusalii.

Cele trei Persoane sunt unite în jurul acestei idei printr-o singură mișcare, sugerând atât natura unică a acestora, cât și existența unei singure voințe și a unei unice vieți interioare, ipostaziată în acțiuni, gesturi, cuvinte înveșmântate în tăcerea ca limbaj al veacului ce a fost și va să fie, precum și semne proprii fiecărei persoane a Sfintei Treimi care le individualizează prin lucrarea acestora în lume.

Reprezentarea îngerilor reproduce ordinea menționării persoanelor treimice în Simbolul de credință de la Niceea (325), de la stânga privitorului către dreapta: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Prima Persoană a Sfintei Treimi, Tatăl, este reprezentată într-o manieră sobră, având o mantie roz-pal, cu nuanțe deschise de maron și bleu-vert, nuanțe ce constituie izvorul cromatic de reprezentare și a celorlalte Persoane. Asocierea cu atributul de ziditor al Tatălui sau cu mărturia Fiului, precum că „în casa Tatălui meu multe locașuri sunt”, ne sunt oferite de clădirea din spatele îngerului. Aplecarea îngerilor către El, sugerează sursa izvorului de viață dinainte de întemeierea lumii și intrarea în temporalitate, primit prin naștere de către Fiul și purcedere de către Sfântul Duh.

Axul icoanei descrie persoana Fiului ce binecuvântează potirul dispus jertfelnic spre mijlocul sfânt al mesei, pregătită pentru a primi părticele din moaștele sfinților. Capul și trunchiul sunt orientate spre dreapta, privind peste umărul drept decorat cu un klav, simbol iconografic specific al Celui trimis. Hitonul este de culoarea roșu-brun, simbol al naturii umane asumate, anticipare a vinului euharistic. Himationul, mantia, este de culoare albastră, simbol al naturii divine a Fiului. În spatele îngerului este pictat un copac, simbol al vieții, dar și simbol al copacului cunoașterii binelui și răului din care va fi fost făcută Crucea răstignirii.

Cel de-al treilea Înger, reprezentarea Duhului Sfânt, are mantia de culoare verde, semnifică „tinerețea, deplinătatea puterilor” și puterea de înnoire, de regenerare continuă a vieții prin har. Mâna dreaptă are forma unui porumbel, simbol al arătării Lui deasupra apelor Iordanului, iar muntele din spatele Lui face trimitere la urcușul dohovnicesc.

O observație merită a fi reținută: prima persoană reprezentată, Tatăl, are ambii umeri acoperiți, iar celelalte persoane au câte un umăr liber pentru lucrare, brațul drept al Fiului și brațul stâng al Sfântului Duh, de unde și expresia patristică consacrată că Fiul și Duhul sunt cele două brațe ale Tatălui cu care lucrează în lume.

În sens concentrat, icoana reprezentării Sfintei Treimi exprimă rugămintea Fiului adresată Tatălui de a trimite pe Duhul Sfânt în lume, care îi va învăța pe oameni toate cele de folos spre mântuire în laboratorul învierii: Biserica.