Multă lume se întreabă ce trebuie să facă pentru a se mântui. Mai ales în timpul postului, când atenția este direcționată mai insistent către cele duhovnicești, problema mântuirii se pune cu mai multă ardoare. Care este secretul obținerii mântuirii, care este calea prin putem să-L înduplecăm pe Dumnezeu să ne rânduiască și nouă un colțișor de rai? Unele secte au profitat de dorința unora de a obține garanții privind mântuirea lor și au venit cu "oferte" clare: vino la noi și te asigurăm că vei primi viză pentru rai!

Cei care cercetează cu atenție Scripturile observă însă că există un răspuns dumnezeiesc la aceste frământări: "De veți ierta oamenilor greșealele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc". Nici că se poate un răspuns mai simplu și mai accesibil tuturor. Așadar nu trebuie să împlinim, de-a lungul vieții noastre, porunci care să ne depășească puterile, nu trebuie să ne supunem trupul unei asceze îndelungate, ci trebuie doar să iertăm totdeauna celor care ne greșesc, celor care ne fac rău.

Patericul ne istorisește cazul unui călugăr pe care cei din jur îl considerau cam leneș în îndeplinirea obligațiilor sale și care, deși era pe patul de moarte, era vesel și cu inima ușoară. Întrebat de cei din jur dacă nu este îngrijorat de cele ce vor urma să se întâmple cu sufletul său, având în vedere viața pe care a dus-o, el le răspunde senin că, din toate, o poruncă nu a călcat-o niciodată: aceea de a nu judeca pe aproapele. Ca atare, el era încrezător în promisiunea pe care Mântuitorul ne-a făcut-o tuturor: "Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați."

Cât de ușor, în aparență, și-a câștigat mântuirea acel călugăr! Este însă atât de ușor să nu judeci și să ierți? Vedem în jurul nostru că mai simplu este a ține un post alimentar, chiar și unul mai aspru, dar că acest post, al minții, al cuvântului se ține foarte rar și cu multă strădanie.

Unii se amăgesc că respectă această poruncă spunând semenului său: "Te iert, dar nu uit ce mi-ai făcut". Această așa-zisă iertare nu are însă nici o valoare. Căci ce înseamnă a ierta pe cineva? Înseamnă doar a face, în mod văzut și formal, gestul iertării? Sau înseamnă de fapt a șterge cu totul din inima și din mintea ta fapta sau cuvântul care te-au mâhnit? Nu poți ierta cu adevărat pe cineva dacă nu poți uita răul pe care ți l-a făcut. Uitarea însă trebuie înțeleasă în primul rând în sensul că trebuie să te comporți cu cel care ți-a greșit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum nici nu ți-ar fi greșit vreodată. În felul acesta răul dispare cu totul, se risipește ca un abur fără consistență.

Așadar Dumnezeu ne face pe noi proprii judecători. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că "noi suntem stăpânii judecății noastre. Dumnezeu te face pe tine stăpân, pe tine răspunzător al sentinței de la Judecata de Apoi și îți spune: <<După cum ai judecat, așa te judec și Eu! Dacă ierți pe aproapele tău, te iert și Eu!>>". Și când cineva ne cere iertare noi trebuie să răspundem: "Dumnezeu să te ierte". Nu în sensul că am pasa responsabilitatea iertării lui Dumnezeu, ci aceasta este prescurtarea formulei: "Eu te-am iertat, de acum și Dumnezeu să te ierte!"

Iată cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu încât până și judecata care este în mâinile Lui ne-o încredințează tot nouă. Sfântul Isac Sirul are un cuvânt aparent smintitor. El zice: "Nu huliți spunând că Dumnezeu este drept!" Dar el nu vrea să spună prin aceste cuvinte că Dumnezeu este nedrept, ci că el este mult milostiv. Pentru că dacă ar fi să judece lumea după dreptate am fi cu toții pierduți. Dar El nu vrea să ne judece ci să ne ierte, de aceea așteaptă ca noi să ne pocăim și să ne cerem iertare. Indiferent cât de mult sau cât de rău am fi greșit cel mai important este să nu deznădăjduim ci să-I cerem iertare pentru că, nu-i așa?, nu putem noi greși pe cât de mult poate Dumnezeu ierta.