Ziua a debutat așa cum se cuvenea, sub semnul rugăciunii, cu participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Ca și când n-am plecat niciodată de acolo, ne-am strâns în capela seminarului, locul unde, acum un deceniu, sufletele noastre radiau de bucurie și emoție la fiecare slujbă săvârșită. Ce miros familiar! Ce priveliște ochilor și ce pace întregii ființe! Evanghelia zilei, preambul la Pilda Semănătorului, ne-a îndemnat la meditație asupra cuvintelor Mântuitorului: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu... (Luca 8, 10) Trăind aceste cuvinte, am realizat că revederea de 10 ne trimite spre un scurt interogatoriu cu propria noastră conștiință: cât ne-am apropiat de Dumnezeu în acești ani? Cât de largă am făcut inima noastră pentru El? Cu siguranță, indiferent de calea pe care am ales să o urmăm după absolvire, adevărul central, care ne definește, este acesta: Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem (I Corinteni 15, 10).

După Sfânta Liturghie, în plină stare de tahicardie, fiecare dintre noi a avut ocazia să ia cuvântul, să împărtășească amintiri și să vorbească despre drumul său din ultimul deceniu. Acesta a fost momentul în care ni s-a revelat taina celuilalt, aproapele cu care am împărțit o cameră, o seamă de idei și o parte din intimitatea vieții noastre. A fost un sentiment unic să vedem că profesorii ne priveau cu aceeași blândețe și dragoste părintească cu care ne-au întâmpinat la început de drum, acum fiind mândri și surprinși de maturitatea care a pus stăpânire pe gândirea și înfățișarea noastră.

Am reînviat împreună momentele de la ore și olimpiade, pe cele de la capelă și din cămin, replicile celebre, amintirile de neuitat și experiențele care ne-au unit. Prin Părintele Constantin Simiraș, dirigintele nostru, latinii ne-au spus că Tempus fugit, amor manet (Timpul zboară, dragostea rămâne), iar noi am simțit asta în fiecare mărturie rostită. Deși viața ne-a dus în direcții diferite, sentimentul de comuniune și prietenie a rămas neschimbat. Prieteniile formate în acei ani nu au fost uitate, ci au primit destinația veșniciei. Chiar dacă vârsta fragedă, micile orgolii sau spiritul elitist nu ne-au permis să fim mereu o familie, astăzi, după această frumoasă întâlnire, putem spune cu mândrie că am devenit una, urmând porunca Mântuitorului: întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții (Ioan 13, 35). Mai departe, am povestit despre realizări și încercări, dar mai ales despre cum acei ani din seminar ne-au oferit o perspectivă sănătoasă asupra vieții și ne-au ajutat să ne păstrăm valorile intacte.

La acest moment de bilanț, privind în urmă și făcând o radiografie a celor patru ani de liceu, am conștientizat că nu doar studiile și educația au fost esențiale, ci și prieteniile, credința și comuniunea care s-au format între noi. Chiar dacă timpul aduce schimbări, legăturile sufletești rămân de neclintit.

Cu recunoștință și prețuire pentru profesorii care ne-au format și pentru colegii care ne-au însoțit în acea perioadă crucială a vieții, ne-am despărțit cu speranța și promisiunea că vom repeta această experiență peste 5 ani, facă Dumnezeu să fim sănătoși!