Romanii au talent. Sau talant?

Reflecții

Romanii au talent. Sau talant?

Să nu cădem în capcana de a crede că tot ceea ce poate fi etichetat drept talent este, automat, un talant. Criteriul dupa care un talent este și talant il constituie modul în care manifestarea respectivului talent ne apropie de Dumnezeu, ne releva lumea veșniciei.

Pe cât îmi e cu putință, în discuțiile cu credincioșii caut să aflu care mai sunt preocuparile lor, ce anume le mai capteaza atenția și interesul. Deloc întâmplător, observ că televiziunea joaca un rol important în viața lor, în sensul în care timpul petrecut în fața micului ecran depășește, cel mai adesea, pe cel în care își pleaca genunchii inimii la rugăciune. Așa am ajuns să aflu de o emisiune de divertisment care înțeleg că a captat atenția multor telespectatori: "Românii au talent". Și am încercat să mă aplec puțin asupra fenomenului, preocupat fiind, în ultima vreme, de problema creației și a rolului său în viața unui creștin. Punctul de plecare l-a constituit întrebarea: are vreo legătura cu viața de creștin a-ți manifesta talentul pe care-l ai într-un domeniu oarecare sau trebuie să neglijăm acest aspect, tratându-l ca neesențial pentru mântuire?

Referitor la modul în care a fost organizat spectacolul în sine (în varianta românească, pentru că el este reprodus dupa un model din străinătate), aș spune că am sesizat ceva mai multă decență și seriozitate decât întâlnești, îndeobște, la emisiunile de divertisment ale televiziunilor noastre. Și cei trei membri ai juriului sunt oameni cu o anumită așezare sufletească (familiști toți, dacă informația e corectă) și chiar și cei doi coprezentatori, în ceea ce am putut eu urmări, s-au ridicat, dincolo de umor și dorința de "a face show", peste nivelul prezentatorilor care văd în glumele de prost gust și remarcile cu tentă sexuală singurul mod de a capta atenția publicului. Cu atât mai mult, având în vedere aceste date, m-a intrigat selectarea (și chiar promovarea pâna în faza finală) a unor persoane considerate ca "talentate", deși aduceau pe scena lucruri care se petrec de obicei departe de ochii copiilor, eventual în spațiul de îndoielnică moralitate al unor baruri de noapte. A dansa la bară îmbracată sumar nu doar că jignește demnitatea femeii, redusă la obiect de adulație sexuală, dar nu cred că are vreo legatură cu a fi talentat. Nu orice abilitate care te face mai deosebit față de ceilalți este, automat, un talent, chiar dacă poate fi (și uneori este numit) ca atare. Se poate spune despre o actriță porno că este "talentată" sau de un hoț de buzunare că are "un talent" deosebit la a fura fără ca păgubitul să simtă acest lucru? Sigur că se poate, dar asta nu inseamnă ca e un "talent" care trebuie adus în fața lumii și valorizat pozitiv (din fericire, în cazul emisiunii la care ne referim nu s-a ajuns la astfel de situații, deși au fost și alte momente, în afara celui menționat, în care se punea mare accent pe ideea de a șoca și/sau pe manifestări cu o vădită conotație sexuală). Ca să nu mai vorbim despre prezența în emisiune a unor momente în care nu mai era foarte clar daca e vorba de talent uman sau de intervenție a unor forțe, să le numim... ne-umane, ca să evităm cuvântul demonice. Ar fi bine să fie mai restrictivi cei din juriu cu prezența unor "mentaliști" sau "magicieni", dacă nu vrem ca, într-o bună zi, să vedem (sau, mă rog, să vadă poporul telespectator) vrăjitoare care să se "producă" în direct, cu magie "neagră" sau "albă".

Dincolo de aceste aspecte, cel puțin discutabile, am remarcat situații impresionante din punct de vedere uman, cum ar fi acea trupă care dansa, deși era alcătuită exclusiv din persoane cu deficiențe de auz sau acele persoane cu meserii ingrate (cum ar fi cea de măturator de stradă) care își dezvăluiau nebănuite calități, mult peste conditia lor socială sau profesională. Aici, în selectarea unor astfel de persoane pentru un concurs de talente, văd o posibila apropiere de viziunea creștină. Pentru ca orice lucrare (de natură artistică sau nu) a unei persoane care se ridică peste condiția sa, în care întrevedem un dor după o lume mai bună, mai dreaptă, în care, prin frumusețe, ni se dezvăluie ceva din chemarea înaltă a omului către veșnicie, în care omul însuși își arată încrederea în demnitatea sa de copil al lui Dumnezeu, de cunună a întregii creații, nu poate fi decît o lucrare creștina.

Măscăriciul aplaudat de Hristos

Se deschide, astfel, o discuție imposibil de epuizat în cele maximum 3.500 de semne pe care le mai am la dispozitie în acest spațiu editorial. Este vorba despre problema raportării credinței creștine la tot ceea ce înseamnă creație, indiferent de natura ei, artistică, științifică, filosofică etc. Aparent și superficial privind lucrurile, am crede că, pe pământ, Biserica lui Hristos este preocupată exclusiv de mântuirea sufletelor, de îndrumarea și întrajutorarea lor și mai puțin de latura creatoare a omului. Se organizează în biserici ateliere de pictură pentru copii, coruri, ateliere literare și altele, dar toate au un conținut religios. Se crede, îndeobște, că celelalte tipuri de creație omenească, chiar dacă nu sunt condamnate în vreun fel, nu trebuie nici încurajate, ci doar tolerate, acceptate ca pe un mers al acestei lumi imperfecte, dar tânjind după perfecțiune. Lucrul acesta a produs multe drame în istorie, întrucât persoane cu veleități deosebite au fost marginalizate (ca să nu spun mai mult) de către un soi de creștinism exagerat și exclusiv preocupat de chestiunile de ordin religios. S-a consfințit astfel, în mod neîntemeiat, o ruptură între cele bisericești și cele lumești, iar rezerva unor intelectuali de a se apropia de creștinism își are și în acest aspect înrădăcinarea. Continuarea, în Ziarul de Iași