Rugăciunea are ca scop comuniunea profundă cu Dumnezeu
Nu poți să înveți pe cineva să se închine, dacă nu crede că Dumnezeu există; poți să-l înveți să se poarte ca și cum ar crede, dar nu poate avea atitudinea spontană pe care o implică adevărata închinare.
Închinarea personală înseamnă a avea o relație. Cultul divin nu înseamnă absolut nimic pentru cineva care nu are obiect de închinare. Nu poți să înveți pe un om să se închine, dacă nu crede că Dumnezeul cel Viu există; poți să-l înveți să se poarte ca și cum ar crede, dar nu poate avea atitudinea spontană pe care o implică adevărata închinare.
Dumnezeu există cu adevărat și trebuie să ne raportăm la El ca la aproapele nostru, ca la un cineva, dar și să prețuim această cunoaștere a Lui, în același fel cum prețuim cunoașterea unei persoane dragi. Acest lucru este unul cu adevărat esențial. Unul dintre motivele pentru care închinarea obștească sau rugăciunea personală pare atât de moartă sau convențională este faptul că actul închinării (care se săvârșește în inima ce comunică cu Dumnezeu) lipsește cel mai adesea. Fiecare expresie verbală sau factică poate ajuta, dar ele nu sunt decât expresii a ceea ce este esențial, și anume tăcerea adâncă a comuniunii.
(Mitropolitul Antonie de Suroj, Rugăciunea care aduce roade, Editura Doxologia, 2014, pp. 23-24)
Care este folosul duhovnicesc al postului?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro