Rugăciunea are mai multe trepte.

Prima treaptă este când ne rugăm cu limba şi cu buzele, cu gura şi cu glasul. Aceasta are temelie în Sfânta Scriptură. Auziţi pe Apostolul Pavel: „Aduceţi Domnului roada buzelor voastre”. Şi proorocul David zice: „Şi L-am înălţat pe El cu limba mea”. Auzi şi Duhul Sfânt, grăind: „Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat”; sau: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea”.

Aceste mărturii – şi aş putea să vă aduc multe – sunt pentru rugăciunea cea mai de jos: rugăciunea buzelor, a limbii sau rugăciunea glasului. Dar de rugăciunea buzelor şi a limbii se spune Sfântul Grigorie de Nyssa? „Este treapta cea mai de jos şi graniţa cea mai depărtată a rugăciunii”. Pentru ce? Vezi mata când te sui pe scară? Pui întâi piciorul pe prima treaptă. Această rugăciune, care o zicem numai cu buzele, cu gura, cu limba şi cu glasul, dar inima şi mintea noastră nu sunt la Dumnezeu, formează treapta cea mai de jos în scara rugăciunii.

Dacă ne-om ruga numai cu aceasta, adică am zis atâţia psalmi, am o căruţă de acatiste, am spus atâtea rugăciuni în noaptea asta, dar mintea şi inima noastră n-ar fi la Dumnezeu, auzim pe proorocul Isaia care ne mustră, zicând: „Aproape eşti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor”!

Nu păţiţi aşa? Noi păţim, că suntem păcătoşi! Poate voi, nu. Că zic cu gura rugăciuni şi cu mintea mă trezesc pe la Târgu Neamţ, pe la Bucureşti sau în cutare loc. Sau poate voi nu păţiţi, dar noi păţim, că suntem neputincioşi şi păcătoşi. Deci să nu ni se pară ca asta-i rugăciune! Ăsta-i începutul rugăciunii; asta-i rugăciunea noilor începători; asta-i rugăciunea pruncilor în Hristos, care se roagă numai cu limba şi cu buzele. Noi trebuie să ne rugăm şi cu mintea.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 114-115)