Inspirând şi expirând aerul, punându-şi în mişcare aripile şi folosindu-şi capul şi celelalte mădulare ale trupului, pasărea reuşeşte să zboare, şi altfel nici nu poate să facă asta.

Nici înălţarea prin rugăciune către Dumnezeu din biserici nu este cu putinţă decât dacă în noi se află credinţa, nădejdea şi dragostea, care alcătuiesc capul duhului ce se înalţă în zbor; starea cu cugetul înaintea lui Dumnezeu este inima, deschisă pentru primirea insuflărilor Domnului; pacea în toate este aripa lui cea dreaptă; mintea neîmprăştiată, slobozirea de grijile şi de împătimirile lumeşti este aripa lui cea stângă; osteneala mersului la biserică şi a stării în ea este partea din spate. Dacă vreuna dintre aceste dispoziţii sufleteşti lipseşte, lucrarea rugăciunii se strâmbă ori se curmă, după cum se curmă, de pildă, zborul păsării atunci când rămâne lipsită de o aripă. Fiecare poate face cunoştinţă pe propria piele cu acest fapt, dacă va voi. Oricine doreşte şi ştie să se roage se va întâlni neapărat cu toate dispoziţiile acestea, şi fiecare om care se roagă cu adevărat le are deja pe toate. Cel care nu le are, încă n-a început să se roage aşa cum trebuie, iar fără rugăciune nu este viaţă, nu este înălţare către Împărăţie…

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 148)