În cadrul rânduielii slujbei Tainei Sfântului Maslu, după Binecuvântarea Mare dată de către preotul protos și rostirea ecteniei mari, are loc intonarea de șapte ori, de către fiecare slujitor în parte, a rugăciunii de sfințire a untdelemnului:

„Doamne, Care cu mila şi cu îndurările Tale tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, Stăpâne, sfinţeşte untdelemnul acesta (în acest moment, toţi preoţii binecuvintează untdelemnul), ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire şi spre izbăvirea de toată patima şi întinăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea. Ca şi întru aceasta să se preaslăvească preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.” 

Astfel, slujitorii cer stăruitor lui Dumnezeu, de șapte ori - simbolizând numărul deplinătății, să fie sfințit untdelemnul - ca prin ungerea cu acesta cei prezenți să primească tămăduirea de bolile sufletești și trupești. Deși toată rânduiala Tainei Maslului este centrată pe ungerea cu untdelemnul sfințit (Maslul fiind cunoscut și sub denumirea de Eleoungere) și în aproape toate rugăciunile și gesturile liturgice ale ei găsim trimiteri la această materie, rugăciunea de sfințire a untdelemnului apare ca un moment principal al Tainei, având caracterul unui punct culminat din care se dezvoltă toată rânduiala slujbei.

Totuși această rugăciune de sfințire a untdelemnului nu este formula prin care se administrează Taina Maslului sau ungerea, gestul având loc după fiecare citire a pericopelor scripturistice, atunci când preotul, luând un bețișor, unge trupul bolnavului.