Crişma este veşmântul de lumină necreată pe care neofitul îl primeşte de la Duhul Sfânt şi care trebuie păstrat nepătat de păcate şi spălat mereu cu lacrimile pocăinţei şi ale Spovedaniei.

La îmbrăcare, se pronunță cuvintele „Îmbracă-se robul lui Dumnezeu (N) în haina dreptății…”, adică a îndreptării, nu prin merite proprii, ci prin meritele lui Iisus Hristos. Veșmântul acesta luminat și nestricăcios a fost proorocit de psalmistul David, care mai înainte l-a văzut, spunând: „Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50, 8).

Această haină are și o semnificație eshatologică, simbolizând lumina slavei și a nestricăciunii de care se vor bucura drepții în viața viitoare. Ea era sfințită, în trecut, de către episcop și era purtată de orice nou botezat timp de 8 zile consecutive după botez și era dezbrăcată cu solemnitate de către neofiți și depusă în biserică, în fața preoților.

Cei ce primeau botezul de Paști, făceau acest lucru în Duminica Tomii, care din această cauză se mai numea și „Duminica albă”. În unele părți ale țării noastre, precum Moldova, Banat sau Bucovina, această haină poartă numele de crișmă (adică ungere sau sfințire), iar în greacă se numește anavol, savanon sau emfotiu, adică veșmânt luminat.

Înconjurarea mesei de către slujitori, noul botezat și nași, sub forma unei hore, este expresia jubilării și a bucuriei Bisericii pentru faptul că „s-a născut om în lume” (Ioan 16, 21) și pentru intrarea în sânul ei a unui credincios al lui Hristos. Ea este o reminiscență din dansul ritual care în vechime făcea parte integrantă din cultul religios. Înconjurarea se face de trei ori în numele Sfintei Treimi și spre slava Acesteia, cântându-se în acest moment cântarea „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat”, aceasta arătând că botezul în Hristos înseamnă îmbrăcarea noastră în haina Învierii. Dansul liturgic al Botezului este, însă, o orbitaţie spirituală a Bisericii în jurul Tronului Preasfintei Treimi, simbolizate de Evanghelia de pe masă, întru bucuria naşterii întru Hristos a noului botezat.

Acest dans se săvârşeşte şi la Cununie şi la Hirotonie, arătând cele trei Taine întemeietoare de legământ spiritual cu Dumnezeu, nerepetabile şi aducătoare de pecete şi cunună. În timpul acestui dans se cântă trei cântări: „Isaie, dănţuieşte”, care este un imn al Întrupării Domnului, în care se arată extensia spirituală a Întrupării Domnului în umanitate prin Tainele Bisericii, „Sfinţilor mucenici”, care îndeamnă la mărturisire a credinţei până la moarte, şi „Slavă Ţie, Hristoase” care integrează pe neofit în soborul apostolilor şi al mucenicilor, care îl nasc prin Duhul Sfânt pe Hristos în inimile lor, ca Fecioara Maria, şi îl dăruiesc lumii prin Evanghelie şi propovăduire.

Cântarea „Dă-mi mie haină luminoasă” este un imn, o rugăciune adresată Domnului nostru Iisus Hristos, „Cel ce se îmbracă cu lumina ca și cu o haină”, pentru a îmbrăca pe cel botezat în haina luminării spirituale a neprihănirii.