Rugăciunea, dincolo de scop și interes
Nu rostim această rugăciune sau orice altă rugăciune personală pentru ceva anume. Ne rugăm pur și simplu.
Folosirea Rugăciunii lui Iisus a devenit cea mai semnificativă caracteristică a vieții de rugăciune a multor oameni. În trecut, se considera a fi rezervată celor extrem de pioși și se vorbea rareori de ea în afara mănăstirilor. Bineînțeles, rugăciunea nu-i aparține unei persoane sau unui grup de persoane anume – e un element din viața Bisericii. Este adecvată a fi folosită de cei mai mulți dintre oameni; deși poate fi un mare avantaj să o folosești sub îndrumarea unui om duhovnicesc, este disponibilă tuturor și poate fi folosită de oricine.
Două perioade de rugăciune a câte 5 minute pe parcursul unei zile poate transforma în mod dramatic viața de rugăciune a unei persoane. Însă, e posibil să nu se întâmple așa. Nu rostim această rugăciune sau orice altă rugăciune personală pentru ceva anume. Ne rugăm pur și simplu. Răspunsul e în întregime lucrarea lui Dumnezeu, iar asta e complet dincolo de controlul nostru. Tot ce trebuie să facem noi e să depunem efortul necesar.
(Preotul Meletios Webber, Pașii transformării. Un preot ortodox vorbește despre Cei 12 Pași, traducere de Nicoleta Amariei și Claudia Varga, Editura Kolos, Iași, 2008, pp. 171-172)
Omul robit de păcate – o vedenie a Sfântului Nifon
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro