Rugăciunea este de un real folos mamei în timpul nașterii
De aceea, cred că este mai bine să încerci să te rogi atunci când încep primele contracţii şi în timpul când acestea sunt destul de rare, când încă ai claritate în gândire şi durerea nu este prea mare. Dacă ai posibilitatea, este bine ca în aceste momente întreaga biserică să se roage pentru ca naşterea să decurgă bine.
Răspunsul la întrebarea despre ce trebuie să facă o femeie în timpul naşterii nu trebuie să-l dea un preot, ci un medic înţelept. Aceasta ar trebui să ştie cum să se pregătească, cum să nu-i facă rău pruncului în timpul naşterii şi chiar cum sa ajute să se nască mai repede. Dar aceste întrebări sunt legate de lumea fizică, nu de cea duhovnicească.
Mai demult, având în vedere ce spuneau unii preoţi experimentaţi, sfătuiam femeile să zică o rugăciune în perioada dintre contracţii sau chiar în timpul nașterii. Dar multe dintre ele mi-au spus ulterior că nu au putut face aceasta, fiindcă nu se puteau concentra la rugăciune, doar câteva reuşind. De aceea, cred că este mai bine să încerci să te rogi atunci când încep primele contracţii şi în timpul când acestea sunt destul de rare, când încă ai claritate în gândire şi durerea nu este prea mare.
Dacă ai posibilitatea, este bine ca în aceste momente întreaga biserică să se roage pentru ca naşterea să decurgă bine. Să faci aceasta fie cerând preoţilor pe care îi cunoşti sau mirenilor să se roage, iar tu să te lași în mâna Domnului: „Doamne, mai departe nu pot merge singură, du-mă Tu şi primeşte-mă în mâinile Tale”. După aceasta, să mergi cu sufletul uşurat pentru a naşte.
(Preotul Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 174-175)
Crăciunul – sărbătoarea familiei
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro