Rugăciunea este păzitoarea întregii înţelepciuni, a mâniei pedepsire, a îngâmfării oprire, a pomenirii de rău curăţire, a invidiei surpare, a păgânătăţii îndreptare. Rugăciunea este virtutea trupurilor, cârmuirea casei, biruinţă în războaie şi întemeierea păcii.

Rugăciunea este pecetea fecioriei, credinţă a nunţii, armă a călătorului, păzitoare a celor ce dorm, a celor ce priveghează, a lucrătorilor de pământ şi a celor din necazuri izbăvire. Rugăciunea este ajutătoare celor ce se judecă, dulceaţă celor ce se bucură, mângâierea celor ce plâng. Rugăciunea este convorbirea noastră cu Dumnezeu.

Prin rugăciune lona a făcut pântecele chitului casă; Iezechia din moarte la viaţă s-a întors, iar tinerii din Babilon văpaia cuptorului în rouă au prefăcut-o. Prin rugăciune Iile proorocul a legat cerul să nu plouă trei ani şi şase luni.

Vedeţi, fraţilor, cât poate rugăciunea? Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea pentru viaţa creştinului. De aceea să nu vă depărtaţi niciodată de ea, ci să facem cum ne îndeamnă Domnul: „Rugaţi-vă ca osteneala voastră să nu fie în zadar. Când vă rugaţi lăsaţi toate gândurile pe care le aveţi asupra cuiva, că astfel şi Tatăl vostru cel ceresc să lase greşelile voastre”. În zadar ne rugăm, iubiţilor, dacă avem ură asupra aproapelui nostru. (Sfântul Efrem Sirul)

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 54)