Într-o zi, Moise păştea oile socrului său Iotor, pe lângă muntele Horeb. Acolo i s-a arătat lui îngerul Domnului, într-o mare pară de foc, ieşind dintr-un rug care ardea şi nu se mistuia. Moise se apropie îndată să vadă mai de-aproape minunea aceea.

Atunci, Domnul a strigat pe Moise din mijlocul rugului care ardea, dar nu se mistuia: „Moise, Moise! Nu te apropia. Dezleagă-ţi încălţămintele de la picioarele tale, că locul pe care stai este sfânt. Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Avraam... al lui Isaac... şi al lui Iacob ...Moise şi-a acoperit faţa, ferindu-se a privi înainte drept la Dumnezeu...” (leşirea 3, 4).

Rugul acesta care ardea în flăcări mari, fără a se mistui, era o minunată preînchipuire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, care a purtat în pântecele ei pe Hristos- Dumnezeu-Omul, care-i foc mistuitor, fără a se arde sau mistui.

Aceasta ne-o adevereşte şi Sfânta Biserică Ortodoxă, zicând: „Trecut-a umbra legii vechi şi darul a venit. Precum rugul n-a ars fiind aprins, aşa Fecioara a născut şi Fecioară a rămas, în locul stâlpului de foc, a răsărit Soarele Dreptăţii; în locul lui Moise, Hristos, mântuirea Sufletelor noastre” (Penticostar 83).

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 11)