În seara zilei de 8 iunie 2021, s-a mutat la odihna cea veșnică roaba lui Dumnezeu Siluana schimonahia, de la Iași. A plecat dintre noi un Om duhovnicesc, un Om al lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru că e vorba de un asemenea om, ieșirea sa trupească din lume nu întrerupe nici legătura sa cu cei cu care și-a petrecut viața și nici prezența sa duhovnicească în inimile celor care s-au adăpat din cuvintele sale.

Maica Siluana nu a fost un om duhovnicesc, așa cum se înțelege în accepțiunea generală, ce definește „omul duhovnicesc” mai mult după înfățișare și comportament, după „șabloane”. Ea a propus, prin vocația sa și a obștii ce s-a adunat în jurul ei, o slujire pe care duhovnicia și pastorația, așa-zis „tradiționale” – prima focalizată adesea mai mult pe păcat și pe sancționarea lui decât pe Duh, iar a doua prea mult axată pe așteptarea „clienților” în biserică – nu le acoperă, decât în mod cu totul excepțional, prin oameni de vocație „în afara tiparelor”, asemenea maicii Siluana.

E evident faptul că prezența unei maici, în mijlocul „aurolacilor” din subterana societății, numai „tradițională” nu se poate numi, mai ales în înțelesul redus a ceea ce este tradițional. Dar un Sfânt Ierarh, Părinte al Tradiției, ca Vasile cel Mare, s-ar fi bucurat, cu siguranță, să aibă, printre slujitorii vasiliadelor, persoane ca maica Siluana, care să nu țină la „uniformă” și la aparențe mai mult decât la porunca iubirii aproapelui, mai ales când acesta este unul dintre frații prea mici ai Domnului (cf. Matei 25, 40)și, cu atât mai mult, când acesta e rănit  de către tâlharii sufletești ai acestei lumi.

Cunoașterea și recunoașterea suferinței din inimile celor răniți – de multe ori, tocmai de cei care erau îndatorați în a-i ocroti și apăra: părinți, rudenii, apropiați... – și asimilarea ei la propria suferință, în duhul Cuviosului Siluan Athonitul, ocrotitorul ei, au învățat-o pe maica Siluana să trăiască cuvântul Domnului, revelat aceluiași Părinte –  ține mintea ta în iad, dar nu deznădăjdui – și să-i poată, ajuta, la rându-i, pe ceilalți.

Iadul suferinței sufletești, în care trăiesc mulți dintre semenii noștri și pe care omul tot mai rațional și activ al lumii de azi nici nu-l sesizează, poate fi recunoscut doar de cine a trăit sau trăiește ceva similar. Cu sprijinul și cu inspirația harului lui Dumnezeu, maica Siluana a fondat Centrul de formare și consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și a elaborat un „meșteșug” de a preface întristarea și durerea în bucurie, resentimentele în iertare și în împăcare, descurajarea în curaj și nădejde.

În cuvintele – uneori chiar tranșante și directe – ale maicii Siluana, au aflat răspunsuri, la întrebări și nedumeriri, atât tinerii, cât și părinții lor sau cei mai vârstnici. Multe suflete au aflat cheia eliberării din iadul propriilor regrete și torturi psihologice, prin pocăință, prin spovedanie, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, după ce au convorbit cu maica Siluana sau i-au citit scrierile. Și toate aceste suflete, aflate în căutarea propriei împăcări și vindecări, au aflat sprijin și mângâiere în rugăciunea de pocăință, plină de compătimire, a maicii Siluana.

Împlinirea și trăirea poruncii iubirii aproapelui, lăsată de Mântuitorul, cuprinde și iubirea de Dumnezeu și înseamnă împreună-pătimire cu cel rănit și îndurerat. Suntem încredințați că iubirea și compătimirea maicii Siluana nu se vor închide în mormânt odată cu așezarea în el a rămășițelor ei pământești, ci vor dăinui, prin harul lui Dumnezeu, și vor fi lucrătoare în inimile și în viața tuturor celor care au cunoscut-o și îndrăgit-o și în ale celor care-i vor citi cuvintele și-i vor urma sfaturile.

Fie ca Iubitorul de oameni, Mântuitorul Hristos, să-i facă parte maicii Siluana de iertarea păcatelor și de nemărginita și mult-dorita Sa iubire și să o primească întru odihna cea veșnică, gătită tuturor slujitorilor Lui!

Veșnica ei pomenire, din neam în neam!

†Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei