Noi nu suferim din pricina vreunei trebuințe care nu ține de noi. Fiecare își făurește propria soartă. În puterea acestui fapt, nu suntem datori a fi părtași la toate nenorocirile și suferințele cărora le-a căzut pradă Adam, din vreo „fatală nevoie”.

Putem, dacă vrem, să alegem altă cale în viață – nu calea neascultării și a mândriei, care l-a dus pe Adam la pierzanie, ci calea ascultării și a smereniei, și să fim încă de aici, de pe pământ, fericiți. Acest lucru, în parte, a fost cu putință încă din vremea Vechiului Legământ. Și atunci au fost drepți, ca de pildă Sfântul Împărat David, care au aflat în dorirea lor după Dumnezeu bucuria pierdută a vieții omenești.

Cu atât mai mult este cu putință acest lucru în Noul Legământ, după venirea lui Iisus Hristos, Care pentru aceasta S-a pogorât pe pământ – să înnoiască și să renască firea omenească cea căzută în păcat, să ne întoarcă harul și fericirea cea pierdută a Raiului!

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 219)