Să călătoriți către întâlnirea cu sfinții pământului românesc!

Cred că exemplul unui cărturar, profesor de teologie, arheolog şi epigrafist, trăitor, adună mai rar atât de multe daruri cum le-a adunat, într-un sipet prețios, profesorul Emilian Popescu. El se adaugă celor care cu râvnă și dăruire sfântă L-au slujit pe Domnul. Un sacerdot nehirotonit, un alt fel de mărturisitor. 

Adeseori, în mod excesiv preocupați de imaginea din afară, o uităm pe cea dinăuntru, cea cu adevărat importantă, cu care mergem înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce lucrăm pentru Dumnezeu este veșnic, celelalte rămân efemere, risipindu-se asemenea visului la ivirea zorilor. 

Profesorul de teologie Emilian Popescu a fost un om care s-a străduit să lucreze la imaginea dinăuntru, ostenindu-se mult din fragedă copilărie.

Provenit dintr-o familie de oameni evlavioși, cu preocupări spirituale autentice și cu trăiri pe măsură, într-o vreme în care Școala de Teologie din Eparhia Râmnicului era la înălțime, iar vocațiile așijderea, a dorit să fie în slujba Bisericii fără să primească hirotonia, deși ar fi cinstit-o cu multă dăruire.

Înainte de 1989, începând studiile la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, l-am întâlnit pe profesorul Emilian Popescu. Probabil între numele cele mai pro­nunțate și temute, persoana de care studenții se timorau și la care se învăța cu prisosinţă carte. Disciplina era de bună seamă de o profundă importanță pentru Istoria Bisericii creștine și strălucirea de altădată a Bizanțului. Se prea poate că profesorul se pierdea uneori în amănunte. Unele lucruri se reflectau în materia de examen pe care stu­denții erau obligați să o pregătească. Am reținut de la profesorul Emilian Popescu dragostea pentru disciplina lui, dorința de a-i menține pe studenții și ucenicii săi într-o permanentă căutare spirituală a înțelepciunii, cunoașterii și devenirii de sine.

Cunoscându-l mai bine la Iași, unde l-am ascultat, întâlnit și l-am văzut bucurându-se de realizările Bisericii din anii de după 1990, cu mult avânt și deschidere către misiune, l-am înțeles pe căutătorul adevăratelor valori, pe prietenul sfinților martiri (mărturisitori) din Dobrogea, pe arheologul și cercetătorul atent, care a scris și a dedicat mulți ani vieții apostolice pe pământ străromân.

În pofida anilor care au trecut, eu cunoscându-l deja în vârstă, pe când avea vreo 60 de ani și în mod normal omul care se putea așeza deoparte, să-și redacteze amintirile și să concluzioneze o viață tumultuoasă, plină, interesantă, profesorul Emilian Popescu și-a păstrat bucuria de a fi în slujba Bisericii, scriind, cu prezență la evenimente oficiale și academice, dar mai cu seamă neuitând centrul vieții spirituale al celui care păstrează legătura cu Mântuitorul Hristos, și anume Sfânta Liturghie. Nu cred că au trecut multe zile de sărbătoare ori duminică și profesorul Emilian Popescu să nu fi fost prezent la Sfânta Liturghie. Doar vreo afecți­une, nevoie stringentă l-ar fi ținut departe de Biserică. 

Astfel, Biserica era viața lui: Liturghia, vorbind adeseori, citind Apostolul și rugându-se. Avea, pe de altă parte, ochii destul de critici, uneori poate a exagerat în această privință. Cred că exemplul unui cărturar, profesor de teologie, arheolog şi epigrafist, trăitor, adună mai rar atât de multe daruri cum le-a adunat, într-un sipet prețios, profesorul Emilian Popescu. El se adaugă celor care cu râvnă și dăruire sfântă L-au slujit pe Domnul. Un sacerdot nehirotonit, un alt fel de mărturisitor. 

Domnule profesor și academician, să călătoriţi spre întâlnirea cu sfinții pământului românesc pe care i-ați cinstit cu dragostea, evlavia, dar și competența academică!

Sursa: ziarullumina.ro

De la același autor

Ultimele din categorie