Calea desăvârşirii este nesfârşită. Să nu uităm că toţi trecem prin moarte şi de noi depinde cum ne vom trăi veşnicia. Să ne apropiem de Dumnezeu, să cercetăm Scripturile după cuvântul Lui, întrucât ele vorbesc despre venirea şi lucrarea Lui în lume. O nouă perioadă ne stă înainte. Timp de 40 de zile după Înviere, Iisus nu este cu totul desprins de pământ. El se arată ucenicilor, le vorbeşte despre scopul venirii Sale în lume, despre Împărăţia lui Dumnezeu. El a înviat în Trupul Lui care purta urmele cuielor, dar trupul era transfigurat. În acest trup şi în această perioadă până la Înălţare, Iisus menţinea încă o anumită legătură cu lumea materială, totuşi, nu era supus legilor ei. A putut mânca în faţa ucenicilor ca să-i convingă că este El, că nu este duh, totuşi, a intrat prin uşile încuiate, apoi s-a făcut nevăzut şi ucenicii nu L-au recunoscut imediat.

De asemenea, după Înviere, se află într-o altă postură de Biruitor. El a biruit pe satana, iadul, moartea. În urma biruinţei dobândite în firea Lui umană, Dumnezeu Tatăl L-a ridicat deasupra întregii făpturi: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ, spune El (Mt. 28, 18)”. „Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, pentru că Fiu al Omului este” (In. 5, 22-27), iar Fiul a dat toată judecata apostolilor şi urmaşilor lor, pentru a izgoni răul din lume şi a zidi Trupul Său tainic – Biserica – şi prin ea Împărăţia lui Dumnezeu.

În vederea acestei Împărăţii să căutăm să ducem fiecare dintre noi în lume lumina lui Hristos. După cum căutăm să ducem lumânările aprinse pentru ca prin ele să ajungă la casele noastre lumina Învierii, aşa să nu uităm că Lumina lumii este Hristos. El ni s-a dăruit, pe El să-L aducem în inimile noastre, în casele noastre şi oriunde în lume căci, “Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le”, acum şi în veci.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, volumul II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 235-236)