Milostenia este cea mai mare și cea mai bineplăcută jertfă lui Dumnezeu. De aceea, și Apostolul ne sfătuiește: „Facerea de bine și întrajutorarea nu le dați uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu” (Evrei 13, 16).

În Faptele Apostolilor ni se povestește un fapt grăitor legat de milostenia creștină. Într-o zi, la ora trei după-amiază, Sfinții Apostoli Petru și Ioan au urcat împreună la templu ca să se roage. La poarta templului ședea un șchiop din naștere, care cerșea. Cum s-au apropiat Apostolii, omul acela i-a rugat să-l miluiască. Atunci, Petru i-a spus: Privește la noi. Bietul olog îi privea cu atenție. După felul cum arătau cei doi, se vedea limpede că erau săraci.

Și atunci, ce au făcut ei? Credeți că l-au lăsat pe omul acela nemiluit? Nu. I-au dat ceva fără asemănare mai de preț decât banii, căci Petru i-a spus: Argint și aur nu am; dar ce am, aceea îți dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te și umblă! Și luându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Atunci, ologul a stat în picioare și a început să meargă (Fapte 3, 1-8).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 289)