Îmi place foarte mult cum Sfântul Apostol Pavel a scris în Epistola către Filimon: „Sufletele sfinţilor se odihnesc întru tine frate” şi mai departe: „Odihneşte întru Domnul inima mea”. Să fim oameni odihnitori, oameni care aduc în jurul lor bucurie, care aduc mulţumire în jurul lor, care aduc linişte, care aduc împlinire. Şi se va face în el izvor de apă izvorâtoare spre viaţa veşnică. Când cineva nu este odihnitor, când cineva este tulburător, când cineva aduce nemulţumire în jurul lui, când cineva aduce întunecare, atunci într-un fel aduce şi moarte, în înţelesul că, omul care aduce întristare aduce şi împuţinare de suflet. Spune undeva în Sfânta Scriptură că „Întristarea usucă oasele” şi, când aducem întristare, aducem cumva şi împuţinarea vieţii, aducem într-un fel nelinişte şi neliniştea e un semn de moarte, un semn de depărtare de bucuria sfântă. Ori, Domnul Hristos spune că, cel care primeşte din apa Lui aduce odihna, aduce „izvor de apă izvorâtoare spre viaţa veşnică”. Devine el izvor. Aşa cum Domnul Hristos este izvorul apei celei vii, tot aşa şi cei ai Domnului Hristos trebuie să fie izvoare de apă vie pentru cei din jurul lor, pentru cei din imediata lor apropiere.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, p. 136)