Vreau să ating şi problema prieteniei dintre copii. Ne străduim să-i ferim pe copiii noştri de influenţele negative – şi bine facem – însă în năzuinţa aceasta a noastră mergem prea departe, îl ferim pe copil de toate, iar el rămâne absolut singur. Îi interzicem să-şi facă prieteni în curtea blocului, la şcoală şi tot timpul ne străduim să-l „aranjăm” într-un loc unde să poată lega prietenii „inofensive”. În cele din urmă ajungem la gimnaziul ortodox, dar se dovedeşte că şi acolo sunt copii cu care în nici un caz nu trebuie să fie prieten...

Şi după aceea ne mirăm că odraslele noastre nu ştiu să-şi facă prieteni, să întreţină o prietenie. Asta este din cauză că noi i-am învăţat tot timpul să nu fie prieteni cu un copil sau altul, dar să fie prieteni cu cineva nu i-am învăţat.

Aceasta este o foarte mare problemă, fiindcă lumea în care trăim este, într-adevăr, foarte rea şi pentru a ţine piept răului este nevoie de influenţe bune foarte puternice, dar să-l ţii pe copil ca în ghetou nu este o ieşire: el va ieşi în lume absolut nepregătit. Un astfel de copil nu este deprins nici să se apere pe sine, nici să îşi apere aproapele; nici cu sinceritatea nu e deprins.

Aici trebuie să fim foarte prudenţi şi să respectăm libertatea copilului. Dacă păstrăm încrederea lui, vom putea să controlăm delicat relaţiile lui, dar nu trebuie să-i dictăm cu cine să fie prieten şi cu cine nu. (Preot Alexie Uminski)

(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 73-74)