Învaţă să stăpâneşti timpul şi vei putea - orice ai face, indiferent de tipul de greutate care te apasă, fie că este vorba de o furtună, fie de o tragedie sau doar de confuzia în care trăim neîncetat - să stai liniştit, nemişcat în prezent, faţă către faţă cu Dumnezeu, tăcând sau vorbindu-I. Dacă foloseşti cuvinte, atunci îi poţi aduce lui Dumnezeu tot ceea ce este în jurul tău, toată furtuna. Dacă taci, te poţi odihni în „ochiul" tornadei, în calmul de-acolo, însă lăsând furtuna din jur să urle, în timp ce tu te afli acolo unde se află şi Dumnezeu, în singurul punct de statornicie deplină, însă acest punct nu este unul în care nu se întâmplă nimic. Este punctul în care toate tensiunile opuse se întâlnesc şi sunt echilibrate una de cealaltă şi sunt ţinute de mâna puternică a lui Dumnezeu. Adevărata linişte este ceva extrem de intens, are densitate şi este cu adevărat vie. Îmi amintesc un pasaj din Vieţile Sfinţilor din pustie, în care unul din ei a fost rugat de fraţii lui să spună nişte cuvinte de folos pentru un episcop care-i vizita, iar el a răspuns: „Nu voi vorbi, căci dacă tăcerea mea nu-i foloseşte, cuvintele nu-i vor folosi nici atât". Acesta este genul de linişte despre care ar fi bine să încercăm să învăţăm sau să învăţăm să o dobândim. Cum să procedăm? Ceea ce pot face este să vă trimit la o parabolă sau la o imagine, cea a practicii observării păsărilor în mediul lor de viaţă.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 120-121)