Să ne concentrăm asupra obiectivelor pe termen lung când tratăm problemele de comportament ale copilului

Creşterea copiilor

Să ne concentrăm asupra obiectivelor pe termen lung când tratăm problemele de comportament ale copilului

Trebuie să ne concentrăm asupra obiectivelor noastre pe termen lung când tratăm o problemă de comportament. În loc să ne concentrăm doar asupra comportamentului, ne concentrăm și asupra copilului ca persoană. Numai atunci când ne concentrăm asupra persoanei copilului nostru, luând in calcul motivele pentru care s-a comportat urât, putem stabili răspunsul potrivit la acel comportament și să facem încă un pas către obiectivele noastre pe termen lung. 

A înțelege motivele din spatele unui comportament urât ar fi tot una cu a-i scuza comportamentul urât. Care este diferența?

Mama unui băiat de clasa a V-a a venit la o expunere a mea; încerca să răspundă adecvat la comportamentul pe care fiul ei îl avea la școală; l-a întrebat pe băiat din ce motiv nu-l ascultă pe profesor. El i-a spus că era prea obosit. Mama se întreba dacă nu cumva el inventase o scuză.

– Ar fi un răspuns adecvat ca părinte să mă asigur că fiul meu merge devreme la culcare? mă întreabă ea. Cum rămâne cu felul în care i-a vorbit profesorului lui? Dacă a făcut-o fiindcă era obosit, să ignor pur și simplu acest comportament urât?

l-am sugerat că a fost bine dacă fiul său a recunoscut că din cauza oboselii îi este mai greu să asculte. Un răspuns adecvat implică existența unor consecințe ale faptelor copilului, de pildă să-i cerem să meargă la culcare mai devreme. Trebuie să ne asigurăm că tratăm atât motivele profunde, cât și comportamentul greșit. Nu este vorba de „ori... ori...” ci de „atât... cât și...”

Ce mai contează de ce se poartă urât copilul meu? Ceea ce face este greșit și oricum trebuie oprit, nu-i așa?

Trebuie să ne concentrăm asupra obiectivelor noastre pe termen lung când tratăm o problemă de comportament. În loc să ne concentrăm doar asupra comportamentului, ne concentrăm și asupra copilului ca persoană. Numai atunci când ne concentrăm asupra persoanei copilului nostru, luând in calcul motivele pentru care s-a comportat urât, putem stabili răspunsul potrivit la acel comportament și să facem încă un pas către obiectivele noastre pe termen lung. Îi învățăm pe copii cum să ia aminte la ei înșiși și la ceilalți atunci când ilustrăm noi înșine această manieră de a răspunde.

– Tată! strigă Kyrana, de șase ani. Poți să o iei tu pe Kassiani ? Ne strică jocul!

Alexandra și Kyrana încercau să se joace un joc cu mai multe piese puse pe tablă, dar Kassiani (de doi ani) tot venea și călca pe ele.

– Kyranna, de ce încearcă să vă strice jocul Kassiani? am întrebat-o eu.

– Nu mă interesează, veni replica ei. Nu poți să o faci să înceteze ?

– Kyranna, probabil că vrea și ea să se joace cu voi. Dacă găsiți un mod să o includeți și pe ea, n-o să vă mai deranjeze partida.

Kyranna și Alexandra au găsit, fără prea multă tragere de inimă, soluția de a-i da și Kassianei câteva piese, invitând-o să se joace lângă ele. Înainte să li se alăture, am întrebat-o pe Kassiani:

– Vrei să te joci cu fetele ?

– Da, îmi răspunse.

– Și ce faci dacă vrei să te joci cu ele ?

Tăcu pentru o clipă.

– Întreabă-le dacă poți să te joci și tu. Spune cu cuvintele tale, i-am zis.

Pașii s-au mai repetat de câteva ori până să învețe Kassiani să le roage s-o lase să se joace cu ele, iar fetele mai mari i-au respectat dorința și au venit cu modalități creative de a o include. Găsirea unei variante în care să se joace toate a fost modul în care ele trei aveau să învețe cum să se respecte între ele și să se înțeleagă o viață întreagă.

A te ocupa de motivele profunde ale unui comportament nedorit, pe lângă faptul că transmite afecțiune și respect, deschide mai multe posibilități de a le răspunde copiilor noștri în mod adecvat. Dacă le e foame, le dăm o gustare și îi învățăm cum să ceară o gustare sau cum să și-o pregătească singuri. Dacă suferă din vreun motiv, îi putem asculta. Dacă au nevoie pur și simplu de o îmbrățișare, să-i îmbrățișăm și să îi învățăm și cum să o ceară. Dacă sunt obosiți, să ne întărim cu mai multă răbdare și să avem grijă să-i trimitem la culcare mai devreme. Aceasta nu înseamnă să tolerăm comportamente distructive. Înseamnă să acordăm atenție motivelor profunde ale comportamentelor nedorite, învățându-i totodată și cum să se comporte.

A trăi o viață plăcută lui Dumnezeu, după valorile și virtuțile Lui, este o adevărată provocare și tocmai în luptele duhovnicești ale vieții de familie suntem chemați să dobândim aceste virtuți. Exact când copiii se poartă urât suntem poftiți să îi urmăm lui Hristos și să îi învățăm aceste adevăruri. Există multe moduri diferite de a interpreta comportamentele nedorite ale copiilor. Modul în care noi interpretăm și înțelegem comportamentele lor nedorite ar trebui să se concentreze pe obiectivele noastre pe termen lung.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 94-96)

Îți mai recomandăm și: Să privim dincolo de comportamentul nedorit al copilului, în profunzimea lui