Toţi credem că ne iubim copiii. Acest lucru ni se pare firesc, este o lege a naturii din care nu ne socotim excluşi. Şi pe cine să iubim dacă nu pe copiii noştri? Cu toate acestea, Apostolul Pavel, analizând detaliat trăsăturile iubirii, ne acuză:

„Dragostea [...] nu se aprinde de mânie” (I Corinteni 13, 4-5). Să vedem: într-adevăr ne iubim astfel copiii, încât nu ne supărăm niciodată pe ei?

„Dragostea [...] nu caută ale sale”. Dar ce putem spune despre „viaţa noastră personală”, „interese”, distractii etc.?

Să nu ne mirăm dacă drumul spre inimile copiilor noştri nu ne este pe deplin deschis. Să recunoaştem acest fapt şi cât mai este încă timp să încercăm să ne corectăm greşelile şi să le cucerim inima. Pentru aceasta trebuie să ne dedicăm în întregime lor, să devenim nu doar dascălii, ci și prietenii lor cei mai apropiați, să avem interesele și cerințele lor.

(N. E. Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, pp. 31-32)