Să ne exprimăm dragostea și atenția față de copiii noștri direct, cu însăși ființa noastră, nu prin lucruri materiale
Copiii aşteaptă, au nevoie, adesea aleargă după îmbrăţişarea noastră, iar noi, ca într-o ştafetă absurdă a insensibilităţii, aruncăm în braţele lor deschise, care ne caută, jucării şi lucruri care să îi reţină cât mai mult timp ocupaţi, să le ţină de urât. Nu realizăm că, în felul acesta, îi aruncăm în (şi îi obişnuim cu) îmbrăţişarea rece şi fără suflet a lucrurilor lumii, îmbrăţişare la care, cu timpul, vor apela tot mai mult.
Îmbrăţişarea, comportamentul afectuos îi transmit copilului siguranţă, securitate, şi îl fac să fie deschis, comunicativ, să aibă multă încredere. Mai mult, la nivelul fiziologiei sale, acest mediu favorabil din punct de vedere emoţional și relaţional trasează urme profunde, de funcţionalitate neuronală prielnică relaţiilor interpersonale stabile, pozitive, pe termen lung, determinând o conduită deschisă, favorabilă comunicării şi cooperării.
Rezultatele actuale scot în evidenţă că, pentru o viaţă sufletească armonioasă, în sfera maternităţii, este esenţială calitatea superioară a raporturilor interpersonale dintre mamă şi copil. O iubire sinceră, plină de afecţiune, are un rol determinant în creşterea copilului. Tandreţea, dragostea mamei sunt esenţiale în dezvoltarea lui armonioasă, calitatea şi conţinutul raporturilor emoţionale dintre părinţi şi copil fiind importante şi în devenirea lui pe termen lung.
Ne-ar folosi să nu uităm, câtă vreme suntem părinţi, că e mai folositor pentru copiii noştri ca noi să ne concentrăm pe ceea ce le dăruim lor din noi înşine. Să nu ne obişnuim cu exprimarea iubirii faţă de copii, dar nici cu a celei faţă de semeni, prin lucruri. Să ne străduim să exprimăm dragostea şi atenţia faţă de oameni, faţă de copiii noştri în special, fără o materie intermediară, arătând o atenţie şi o preţuire directă, cu însăşi fiinţa noastră, prin contact vizual, prin mângâiere şi îmbrăţişare, prin cuvinte care să ne dezvăluie, să ne facă înţeleşi şi cunoscuţi celor din preajma noastră.
Indicaţii ca acestea sunt obişnuite astăzi în abordările de parenting, şi sunt foarte necesare. Altfel, situaţia e dramatică: copiii aşteaptă, au nevoie, adesea aleargă după îmbrăţişarea noastră, iar noi, ca într-o ştafetă absurdă a insensibilităţii, aruncăm în braţele lor deschise, care ne caută, jucării şi lucruri care să îi reţină cât mai mult timp ocupaţi, să le ţină de urât. Nu realizăm că, în felul acesta, îi aruncăm în (şi îi obişnuim cu) îmbrăţişarea rece şi fără suflet a lucrurilor lumii, îmbrăţişare la care, cu timpul, vor apela tot mai mult.
Ne întâlnim aici, în datele ştiinţifice recente, cu recomandările spirituale ale vieţii creştine. Dragostea părinţilor pentru copii, văzută ca jertfă, ca grijă, ca exerciţiu de renunţare la egoism şi de dăruire de sine şi din sine pentru copil, este întrucâtva evidenţiată de datele ştiinţei. În fiecare dintre noi există o nevoie de iubire şi de îmbrăţişare, care aşteaptă deschiderea şi sprijinul celor dragi. Totodată, ştiinţa scoate la iveală necesitatea unui proiect spiritual al vieţii, care devine decisiv nu doar pentru părinţi, ci şi pentru copiii pe care aceştia îi cresc. Cultivarea virtuţilor, lupta cu superficialitatea ce parazitează astăzi relaţiile interpersonale intrafamiliale şi realizarea unui angajament profund în relaţia de iubire a părinţilor şi copiilor pot fi îndemnuri care reclamă necesitatea unei vieţi spirituale, în care toate aceste nevoi şi condiţii sunt acoperite prin lucrarea duhovnicească a părinţilor, în viaţa credinţei, şi cu ajutorul lui Dumnezeu.
(Arhidiaconul Adrian Sorin Mihalache, Ești ceea ce trăiești: câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei, ediția a-II-a, Editura Trinitas, București, 2019, pp. 103-105)
Vezi și: Tandreţea și dragostea mamei sunt esenţiale în dezvoltarea armonioasă a copilului
Cele mai bune jucării sunt cele naturale
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro