Cei ce nu sunt legaţi cu multele avuţii, ci se mulţumesc cu ceea ce este de neapărată trebuință, ba adeseori rabdă neajunsuri chiar şi în aceasta, nu întâlnesc nici o piedică atunci când vor să umble pe calea cea strâmtă şi necăjită: n-au nevoie decât să vrea ca umbletul lor să fie plăcut lui Dumnezeu şi ca să-l poată continua cu răbdare şi recunoştinţă - şi Dreptul Dumnezeu îi va aduce în Împărăţia Sa veşnică şi-i va mângâia cu odihnă atotfericită. Dacă vrem să ajungem la ceea ce a îndrăgit sufletul nostru, adică la bunătăţile harice de la Dumnezeu, şi, oameni fiind, să ne facem îngeri pământeşti, trebuie să îndrăgim şi necazurile şi strâmtorarea trupească, să purtăm toate suferinţele şi să îndurăm cu bucurie ispitele, având încredinţarea că ele ne vor aduce tot binele. (Cuviosul Simeon Noul Teolog)

(Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 25)