Nu-mi răspunde mie că tinereţea nu se poate domoli. Căci dacă Pavel cere o astfel de îngrijire de la o văduvă, cu cât mai mult o va cere el de la un bărbat? Dacă, însă, ea nu ar fi cu putinţă, el desigur nu ar fi recomandat-o. Însă toată răutatea copiilor se reazimă pe lenea noastră, căci noi de la început, din vârsta cea fragedă, nu i-am ţinut în cucernicie şi în frica Domnului. Noi ne îngrijim ca ei să capete cultură lumească, să înveţe lucruri şi afaceri lumeşti, cheltuim bani pentru acestea, rugăm pentru dânşii pe prietenii noştri şi nu lăsăm nici o cale neîncercată. Dar nu ne îngrijim nicidecum ca ei să fie în favoare la Împăratul Îngerilor.

Noi totdeauna le îngăduim a vizita teatrele, dar nu-i silim să se ducă la Biserică. Şi, dacă copilul vine aici de vreo două ori, stă fără nici un folos şi câştig, numai pentru a-l desfăta. Însă nu trebuie să fie aşa, ci precum când îi trimitem la şcoală le cerem socoteală de ceea ce au învăţat, tot aşa trebuie să fie şi când îi trimitem la Biserică sau mai vârtos cînd îi ducem noi înşine. Trebuie după aceea a-i întreba ce au auzit sau au învăţat ei aici. Cu chipul acesta îndreptarea copiilor ne va fi foarte uşor şi îndemînatic.

Dacă ei acasă totdeauna ne aud vorbind de faptele cele bune şi învăţăm datoriile lor, dacă ei apoi cele ce bagă de seamă aici, în Biserică, le unesc cu cele auzite acasă, atunci ei în curând ne vor arăta roadele cele slăvite ale acestei nobile semin­ţii. Dar noi nu facem nimic din toate acestea; datoriile, care sunt cele mai neapărate, noi le privim ca lucruri lăturalnice şi, dacă cineva ne îndeamnă la ele, noi râdem de dînsul. De aceea toate merg pe dos şi de acolo vine că cei ce nu au fost crescuţi de părinţii lor trebuie să fie certaţi de legile civile.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la duminici şi sărbători, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p.189)