Trebuie să păzim sufletul şi să-l păstrăm neînsoţit cu gândurile întinate şi rele. Căci precum trupul împreunându-se cu alt trup se spurcă prin necurăţie, aşa şi sufletul se strică unindu-se cu gândurile rele şi întinate, conglăsuind şi învoindu-se cu ele. Dar nu numai cu cele ale răutăţii şi curviei, ci cu ale fiecărui păcat, ca, de pildă, cu cele ale necredinţei, vicleniei, slavei deşarte, mâniei, pizmei şi certei. Aceasta înseamnă a ne curăţi pe noi înşine de toată întinăciunea trupului şi a duhului.

(Sf. Simeon Metafrastul, în Filocalie, vol. V, p. 337-338)