„Să ne deşteptăm, aşadar, din somnul marii noastre trândăvii şi cu toată râvna să ne ostenim ca în timpul rămas al scurtei noastre vieţi să tindem către răsplătirea chemării cele
de sus unde este cetatea noastră, de unde şi pe Mântuitorul aşteptăm, pe Domnul nostru Iisus Hristos (Filipeni 3, 14; 20). Vom sta treji împreună cu fecioarele înţelepte, vom lua cu noi destul untdelemn - care înseamnă iubirea de oameni plăcută lui Dumnezeu şi mila pentru toţi cei care trăiesc în sărăcie şi necazuri - prin care Îl înduplecăm cel mai mult spre noi pe Făcătorul şi Stăpânul tuturor. Fecioarele neînţelepte au nesocotit acestea şi au fost lăsate în afara cămării tainice a Mirelui, neprimind nici un folos de la fecioria lor. Îl vom pomeni, o suflete, întotdeauna pe Domnul Care ne porunceşte, zicând: Şi voi asemenea cu oamenii care aşteaptă pe domnul lor când se va întoarce de la nunţi; ca venind şi bătând, îndată să-I deschidă lui. Fericite slugile acelea pe care, venind domnul, le va afla veghind (Luca 12, 36-37). Prin această pildă, El ne porunceşte clar, zicând: precum robii stăpânilor pământeşti care, temându-se să fie supuşi bătăii, se străduiesc întotdeauna să facă pe plac domnilor lor şi să îndeplinească orice voie a lor, aşa să faceţi şi voi, ucenicii Mei: dobândiţi mântuirea cu frică şi cu dragoste, străduindu-vă să împliniţi întotdeauna ceea ce îmi place Mie, aşa cum v-am arătat Eu Însumi prin poruncile Mele. Să dobândim veşmântul vrednic de cămara tainică a Mirelui, adică vieţuirea demnă de laudă care străluceşte prin toată curăţenia şi sfinţenia pentru ca, în caz contrar, să nu fim legaţi de mâini şi de picioare şi aruncaţi în afara acelui ospăţ tainic adică în întunericul cel mai din afară. Fiind deja chemaţi de Însuşi Domnul şi de fericiţii Lui ucenici la ospăţul nunţii tainice, nu vom respinge fără minte această chemare fericită invocând pretextul ţarinei, al perechii de boi sau al căsătoriei vremelnice cu femeia - aceste lucruri neînsemnate şi pieritoare, la care se întorc cei ce au în gând cele pământeşti, nu cele cereşti, Al cărora dumnezeu este pântecele şi a căror slavă este întru ruşinea lor spun cuvintele Apostolului (Filipeni 3, 19).” 

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, p. 64)