Trebuie să ne străduim încât să rămânem neîntinaţi de cugetele murdare, mai ales când ne rugăm lui Dumnezeu, căci nu putem amesteca mireasma cu duhoarea.

Din acest motiv trebuie să respingem încă de la început încercarea de intrare a cugetelor şi dorinţelor păcătoase şi să le îndepărtăm din regiunea inimii noastre. Atâta vreme cât fiii Babilonului, adică dorinţele trupeşti şi cugetele viclene sunt prunci, trebuie să-i lovim şi să-i ucidem pe piatra care este Hristos. Îndeosebi trebuie să ne luptăm cu următoarele trei patimi: îmbuibarea pântecelui, iubirea de arginţi şi slava deşartă. Cu patimile acestea s-a încumetat diavolul să-L ispitească chiar şi pe Hristos, când îşi terminase nevoinţa din pustie.

Diavolul pândeşte din ascunziş ca leul din culcuşul său (Psalmul 9, 29) şi ne întinde pe furiş cursele cugetelor necurate şi necuvioase. Noi însă, îndată ce le vedem, trebuie să le distrugem prin gânduri folositoare şi prin rugăciune.

E nevoie de mare priveghere în ceasul psalmodiei, încât mintea să fie în armonie cu inima şi cu gura, şi să nu se amestece duhoarea păcatului cu mireasma rugăciunii.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 340)