Ținând cu scumpătate legile monahismului și nevoindu-se cu o asprime fără seamăn, i s-a dat de la Dumnezeu îndrăzneală către sfinți și mai ales către Cuviosul David, dar și către Cuviosul Ioan Rusul. Le vorbea cu simplitate și fără mijlocitor. Cerea orice voia fără șovăială și ocolișuri. Odată s-a mâniat și l-a „înfricoșat” pe Cuviosul David. Asta s-a întâmplat în 1972, când un oarecare răufăcător din Rovies a tăiat pentru soba lui câțiva măslini, din puținii pe care îi mai avea mănăstirea. Și, fiindcă, datorită desproprietăririlor, mănăstirii îi mai rămăsese numai o livadă cu câțiva măslini, Părintele Iacov s-a mâhnit mult pentru fapta aceluia. Mai greu îi venea să meargă la poliție, la procuror, mai ales că egumenul îl lăsase responsabil în mănăstire. Avea atâtea probleme... procese îi mai lipseau. S-a mâhnit nespus de mult, dar nu a stat nicio clipă pe gânduri, ci a coborât în biserică, s-a dus înaintea icoanei Cuviosului David și i-a spus:

- Eu, sfinte al meu, livezile, casele și celelalte ale mele le-am lăsat și am venit aici din dragoste ca să-ți slujesc ție. Știi cât te iubesc și te cinstesc. Livezile sunt ale tale. Și totuși, tu nu te interesezi de ele și merge oricine și le taie. Nu mă pot duce la poliție. Până după amiază să-mi aduci pe cel ce ți-a tăiat măslinii. Altfel, o să te închid, bâtrâne, în cutie și nu te voi mai tămâia și nici nu-ți voi mai aprinde candela!

Și Cuviosul David „s-a conformat”. După amiază, înainte de a începe vecernia, vede că intră în biserică un oarecare țăran. Părintele Iacov a înțeles că acela era autorul, dar a așteptat. La sfârșitul vecerniei țăranul a mărturisit fapta sa și apoi a urmat restabilirea lucrurilor.

Trei ani mai târziu s-a întâmplat iarăși ceva asemănător. În timp ce părinții se pregăteau pentru vecernie, au observat că un hoț deschisese pangarul și furase banii.

Atunci Starețul s-a dus foarte mâhnit la icoana Cuviosului David și i-a spus:

-  Dacă nu-mi vei afla pe cel care a furat banii până ce va începe vecernia, să nu aștepți să te tămâiez și să fac vecernia.

Peste puțin timp, Cuviosul David l-a adus pe hoț. Acela a intrat plângând în biserică și, căzând în genunchi, a cerut iertare.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Țalikis, Starețul Mănăstirii Cuviosul David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, p. 140-141)