Să nu dăm pricină celor ce voiesc pricină - despre sminteli
Că dacă noi vom fi nesupuşi şi neînfrânaţi, cum vom învăţa pe cei mai mici decât noi înfrânarea şi ascultarea?
Se cuvine celor mai mari să fie chipuri şi pilde celor mai mici, întru toată fapta bună, „ca să nu dăm pricină celor ce voiesc pricină ” (II Corinteni 11, 12). Că dacă noi vom fi nesupuşi şi neînfrânaţi, cum vom învăţa pe cei mai mici decât noi înfrânarea şi ascultarea? Dacă vom fi noi fără luare-aminte, sau mult vorbitori, sau neîntăriţi, cum îi vom învăţa pe cei mai mici decât noi curăţia şi îngăduirea, de vreme ce Domnul şi Mântuitorul nostru lisus Hristos a zis; „Cel ce va face și va învăţa, acesta mare se va chema întru Împărăţia cerurilor”? (Matei 5, 19). Şi iarăşi, prin Apostolul, zice: „Fă-te pildă credincioşilor (I Timotei 4, 12). Dar îmi vei zice: „Dacă nu fac eu, nici fratelui meu să nu îi spun ceea ce ii este de folos?”. Eu îţi zic: Şi ce folos este, iubite, dacă noi, pe alţii sfătuindu-i, lucrăm cele împotrivă? Că Domnul zice prin proorocul: „Vă voi judeca pe voi, pe fiecare după căile sale, zice Domnul Adonai" (lezechiel 18, 30). Nu am făcut? Măcar de acum să nu ne mai lenevim de a face. Ne-am biruit? De acum să nu ne mai biruim; de acum înainte să ne întoarcem către Domnul, Iar pentru a învăţa unul pe altul şi a sfătui, poruncă avem de la Sfântul Duh: „Cel ce a întors păcătos de la ratăcirea lui, va mântui sufletul din moarte și va acoperi mulţime de păcate (Iacov 5, 20).
(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2006, p. 112)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro