Astăzi oamenii sunt foarte răspândiți, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi și se pierd în grija cea multă. Eu pun în bună rânduială un lucru-două și numai după aceea mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gândesc să fac lucrul cutare; îl termin și abia după aceea mă gândesc să fac altceva. Pentru că dacă încep altul, fară să îl fi terminat pe primul, nu am liniște. Când cineva are de făcut mai multe treburi deodată, o ia razna. Numai cât se gândește la ele, că îl și apucă schizofrenia.

Odată a venit la Colibă un tânăr care avea probleme psihologice. Mi-a spus că se chinuiește pentru că moștenise de la părinți o sensibilitate. „Despre ce boală moștenită îmi vorbești?”, l-am întrebat. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îți iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată și apoi să-ți cauți un loc de muncă.” M-a ascultat, sărmanul și și-a aflat calea. Așa se află oamenii pe ei înșiși.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, p.197)