Să se roage la Cuvioasa Parascheva şi să se spovedească
După ce ne-am rugat cu lacrimi, drumul spre gară a fost presărat cu razele speranţei, fiind încredinţate că sora se va face sănătoasă. Aşa s-a şi întâmplat, după rugăciuni fierbinţi şi spovedanie sinceră.
Sora mea mai mare traversa, la un moment dat, o perioadă mai grea: examene, divorţ, copil mic bolnav, la care se adăugau neîncetate şi chinuitoare dureri de cap.
A făcut analize medicale, consultând şi un medic neurolog şi a primit, repetat, tratament adecvat.
Îmi amintesc, la un moment dat, de mama, care îmi vorbea despre diagnosticul sufletesc dat la Mitropolia din Iaşi de preoţii de aici, printre care şi Preasfinţitul Episcop-Vicar.
Când nu am mai văzut altă scăpare, am mers la Mitropolie. Aici, „ca prin minune”, în clipa sosirii, l-am văzut în cerdacul uneia dintre clădiri pe Preasfinţitul, căruia i-am dezvăluit faptul că investigaţiile medicale au scos în evidenţă rezultate anormale şi că orice medicamente luate au dat greş.
Sora mea a fost îndrumată să se închine şi să se roage la Cuvioasa Parascheva, să meargă „acasă şi să se spovedească”!
După ce ne-am rugat cu lacrimi, drumul spre gară a fost presărat cu razele speranţei, fiind încredinţate că sora se va face sănătoasă. Aşa s-a şi întâmplat, după rugăciuni fierbinţi şi spovedanie sinceră.
Anonimă
(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 34)
Sfântul Paisie de la Neamț se arată în vedenie unui călugăr la adormirea sa
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro