Să te întrebi neîncetat: „Este Duhul Sfânt cu mine?”
Dacă n-ai certitudinea că ești în Duhul Sfânt, trebuie să afli pricina pentru care te-a părăsit și să-L cauți fără răgaz, până ce-L vei găsi din nou, pe El și harul Său.
Cât aș dori, bucuria mea, ca tu să afli acest izvor de har și să te întrebi neîncetat: „Este Duhul Sfânt cu mine?”. Dacă este, slăvit să fie Domnul! Nu trebuie să fiu neliniștit, chiar dacă Judecata cea din urmă ar fi mâine, eu sunt gata. Căci scris este: „În ce stare te voi găsi, în aceea te voi judeca”. Dacă însă n-ai certitudinea că ești în Duhul Sfânt, trebuie să afli pricina pentru care te-a părăsit și să-L cauți fără răgaz, până ce-L vei găsi din nou, pe El și harul Său. Trebuie urmăriți vrăjmașii care ne împiedică de a merge înspre El, până la înfrângerea lor definitivă. Prorocul David a zis: „Urmări-voi pe vrăjmașii mei și-i voi prinde pe dânșii și nu mă voi întoarce până ce se vor sfârși. Îi voi zdrobi pe ei și nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele” (Psalmul 17, 41-42).
Așa trebuie să fie. Neguțătoriți cu virtuțile. Împărțiți darurile harului celor ce le cer, călăuzindu-vă după următorul exemplu: o lumânare aprinsă nu își pierde din lumină, dacă din ea se aprinde alta. Dacă aceasta este proprietatea focului pământesc, ce să zicem de focul harului Sfântului Duh? Bogăția pământească împărțită se împuținează. Bogăția cerească a harului se înmulțește la cel ce o împarte. A spus lucrul acesta Însuși Domnul în convorbirea cu samarineanca: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși; dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă care curge spre viață veșnică” (Ioan 4,13-14).
(Sfântul Serafim de Sarov, Scopul vieții creștine, Editura Egumenița, pp. 30-32)
Care este adevărata pocăință?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro