Este rugăciunea în rânduiala ei? Rugăciunea este întotdeauna expresia relaţiei noastre cu Dumnezeu. Când rugăciunea este bună, fierbinte, plină de osârdie şi atenţie atunci şi relaţia noastră cu Dumnezeu este bună. Atunci totul merge bine. Osteniţi-vă să vă întăriţi rugăciunea dacă ea a slăbit.

Când rostiţi cuvintele rugăciunii, cel mai să vă îngrijiţi de simţirea în rugăciune: de credinţă, de nădejde, de mulţumire, de căinţă, de lăsarea în voia lui Dumnezeu şi de toate celelalte.

Când vă vizitează vreun simţământ la rugăciune, opriţi-vă la el şi înfierbântaţi-l cât timp vă rămâne în suflet. Iar când el pleacă chemaţi altul. Şi aşa toată ziua. Aceasta va fi rugăciune neîncetată. Simţirea uneori vine de la sine, iar alteori trebuie s-o provocăm. Cum? Prin meditaţii dumnezeieşti sau cugetarea la toate tainele credinţei, mai ales la lucrarea mântuirii şi la sfârşitul tuturor lucrurilor. Treceţi mai des cu mintea prin toate aceste lucruri şi neapărat unul va ajunge în suflet. Şi iată simţirea. Domnul să vă binecuvânteze!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, 2008, p. 27)