O ciupercă periculoasă

Stil de viaţă

O ciupercă periculoasă

    • O ciupercă periculoasă
      O ciupercă periculoasă

      O ciupercă periculoasă

Timp de 900 de ani, o boală ciudată şi îngrozitoare a bântuit prin numeroase regiuni din Europa. Cauza acestei boli a fost descoperită destul de recent, astfel că, mult timp, ea a fost înconjurată de o atmosferă de superstiţii, de panică generală, de groază. Deşi temuta „Boală a Celor Care Ard“ aparţine istoriei, medicamentele derivate din periculoasa ciupercă sunt folosite în zilele noastre în slujba sănătăţii omului.

Semnele bolii erau foarte variate cuprinzând ameţeli, convulsii, halucinaţii şi pete negre pe membre. Ulterior mâinile şi picioarele se înţepeneau, pielea de pe ele se usca şi se înnegrea în totalitate. Bolnavul părea devorat de un adevărat foc interior, de aceea urla de durere, strigând: „ajutor, ard!“. Datorită gangrenei, picioarele şi mâinile se desprindeau de corp şi cădeau. Numită iniţial „Boala Celor Care Ard“ datorită impresiei de arsură pe care o aveau bolnavii, afecţiunea s-a manifestat cu regularitate în diverse regiuni din Franţa, unde epidemiile au ucis sute de mii de oameni între secolul X şi secolul XVIII. Boala a mai fost întâlnită şi în Boemia, Elveţia şi Suedia.

Sigebert de Gembloux este cel care a descris-o primul (în jurul anului 1000), numind-o, în latină, ignis sacer („focul sacru“).

În anul 1090, când a izbucnit o epidemie de „foc sacru“ în sud-estul Franţei, locuitorii şi-au amintit că moaştele Sfântului Anton fuseseră aduse cu câtva timp înainte, într-o biserică din regiune. Imediat, bolnavii s-au dus acolo şi miracolul s-a produs. Fiul seniorului de la Valloire a fost vindecat de sfânt. Tatăl şi fiul s-au hotărât atunci să se dedice acţiunii de vindecare a victimelor „focului sacru“ şi au întemeiat Ordinul Sfântului Anton. De atunci, acest sfânt a fost chemat în ajutor contra acestei boli, fiind reprezentat cu flăcări la picioare.

Abia în secolul al XVII-lea s-a făcut prima legătură între această boală şi folosirea ca hrană a „secarei stricate“. Pâinea preparată din această secară conţinea sporii unei ciuperci, Claviceps purpurea, care se prezenta sub forma unui bulgăre negru ce parazita spicul secarei. Seminţele de secară contaminate amestecate cu altele şi măcinate se întrebuinţau la prepararea unei pâini care avea miezul negru şi care provoca îngrozitoarea boală. În limba franceză ciuperca se numeşte „ergot de seigle“ - cornul secarei, boala în timpurile moderne primind denumirea de ergotism şi înlocuind denumirile mai vechi, printre care şi cea de „focul Sfântului Anton“. Ultimele epidemii de ergotism au fost semnalate în secolul XIX, în Suedia şi Rusia.

În prezent, datorită unor stricte reglementări în privinţa cerealelor de consum, ergotismul natural practic a dispărut, dar, ca urmare a descoperirii efectelor farmacologice a unor molecule active din cornul secarei, acestea sunt astăzi utilizate în farmacoterapie, fapt care determină uneori apariţia de cazuri de ergotism medicamentos.

Pentru prepararea acestor medicamente se cultivă în mod special secară care va fi contaminată. În scopul acestei utilizări se aleg varietăţi de secară cu înflorire întârziată, pentru a se evita astfel orice contaminare a secarei utilizate pentru alimentaţie, secară care înfloreşte mai devreme.

În medicină, derivaţii de ergot se folosesc în tratamentul migrenei, al hipotensiunii arteriale şi în obstetrică.

Istoria cornului secarei a devenit interesantă şi în secolul al XX-lea, când, plecându-se de la un compus natural al ciupericii, s-a reuşit sinteza unui drog halucinogen binecunoscut LSD-25, utilizat rareori şi pentru a diagnostica schizofrenia.

Deşi temuta „Boală a Celor Care Ard“ aparţine istoriei, medicamentele derivate din periculoasa ciupercă sunt folosite în zilele noastre în slujba sănătăţii omului.

Citește despre: