Nu trebuie confundate episoadele febrile succesive (repetate) scurte şi separate prin perioade afebrile de mai multe zile sau săptămâni, frecvent la sugarul cu infecţii virale, dominant în sfera ORL, cu febra prelungită, continuă, fără intervale afebrile.

În limbajul medical se mai folosesc şi termeni de:

- stare febrilă prelungită pentru febra izolată, neînsoţită de altă simptomatologie;

- sindrom febril prelungit, care prezintă, pe lângă febră, şi alte simptome caracteristice pentru diferite afecţiuni.

Febra prelungită la copil este cauzată în 50% dintre cazuri de infecţii, în 15% dintre cazuri este prezentă în bolile de colagen, iar în 7% dintre cazuri în neoplază.

În situaţia unui copil cu febră prelungită este nevoie de precizarea anumitor date. Părinţii vor fi sfătuiţi să noteze temperatura zilnic, în condiţii de repaus strict de cel puţin jumătate de oră şi cu un termometru verificat. După intensitatea febrei, ea poate fi crescută (egală sau peste 39 grade) sau moderată (sub 38,5 grade Celsius), iar după aspectul curbei termice febra poate fi oscilantă, ondulantă.

Se vor nota semnele nespecifice care însoţesc febra (anorexia, oboseala, frisonul, cefaleea, durerile abdominale), semnele respiratorii, digestive, semnele generale (alterarea stării generale), prezenţa de erupţii cutanate, semne articulare.

Vârsta la care se instalează starea febrilă prelungită are valoare deosebită. De exemplu, la sugarul care prezintă sindrom febril prelungit de peste două-trei săptămâni, în asociere cu un dismorfism facial, modificări la nivelul tegumentelor, asociate cu unele malformaţii  viscerale poate ridica suspiciunea unei boli metabolice ereditare. După perioada de sugar, febra prelungită însoţită de alterarea stării generale, scădere ponderală, anorexie poate ridica suspiciunea unei tuberculoze de primă infecţie, iar febra prelungită asociată cu modificări inflamatorii la nivelul unor articulaţii ridică suspiciunea unui reumatism articular acut.

Diagnosticul poate fi facilitat de contextul epidemiologic în care a apărut o stare febrilă prelungită. Astfel, contactul cu un bolnav cu o hepatită acută virală, cu tuberculoză pulmonară sau o altă boală transmisibilă, voiajul într-o ţară străină facilitează stabilirea diagnosticului etiologic al febrei prelungite.

Tot foarte importante sunt şi antecedentele personale ale copilului. Se vor cere de la părinţi informaţii privind infecţiile respiratorii recidivante, alergiile, deficitele imune, diabetul zaharat, eventuale malignităţi. Se vor investiga, totodată, o serie de condiţii predispozante, cum ar fi factorii de risc pentru o infecţie cu virusul imunodeficienţei umane (transfuzii cu sânge contaminat, abuzuri de droguri, transmiterea parenterală).

În condiţiile în care examenul clinic nu recunoaşte o simptomatologie evocatoare pentru o infecţie, medicul se va interesa dacă pacientul său nu a primit medicamente, mai ales antibiotice, barbiturice, derivaţi de iod, antimalarice de sinteză. De asemenea, medicul se va interesa dacă pacientul său nu a suferit o intervenţie chirurgicală, o explorare instrumentală sau o transfuzie de sânge, care au fost practicate în antecedentele apropiate, orientând astfel diagnosticul spre un risc de infecţie bacteriană sau chiar o complicaţie septică tardivă după o intervenţie chirurgicală, mai ales dacă aceasta s-a practicat pe abdomen.

Cum pot fi stabilite cauzele bolii?

Stabilirea etiologiei febrei prelungite este uneori foarte dificilă, având în vedere multitudinea cauzelor care o pot declanşa. Astfel, ea poate să apară în infecţii bacteriene din sfera ORL (otite supurate, amigdalite, sinuzite), în infecţii pulmonare, urinare, în febra tifoidă şi paratifoidă, în salmoneloze, bruceloze, în infecţii ale sistemului nervos central, în abcese cu diverse localizări. Poate să apară şi în infecţii virale, cum ar fi: hepatita virală, SIDA, dar şi în infecţii parazitare.

Febra prelungită este prezentă, de asemenea, în maladii inflamatorii, cum ar fi: reumatismul articular acut, maladia CROHN, dar şi în boli hematologice şi tumorale (leucemii acute, limfoame).

Spre exemplu, alergiile la penicilină sau febra de tip central se însoţesc de creşteri ale temperaturii corpului pentru o perioadă de timp. În cele mai multe cazuri febra prelungită este elucidată. Totuşi, rămân un număr de stări febrile prelungite autentice la care nu se poate stabili diagnosticul. În aceste cazuri se asigură părinţii că nu este nimic grav, dar este util de a revedea copilul şi de a repeta unele examene paraclinice îninte de a trage concluzia că este vorba de absenţa oricărei patologii. Cel mai dificil lucru este reprezentat de câştigarea încrederii părinţilor pentru a asigura observaţia copilului de către acelaşi medic, evitându-se astfel multiplele  consultaţii şi examene paraclinice, precum şi absenteismul şcolar nejustificat.

Foarte importantă este atitudinea părinţilor în situaţia apariţiei febrei. Mulţi dintre ei îşi tratează proprii copii, începând cu antitermice şi antibiotice fără a consulta medicul. Această practică va trebui exclusă în toate cazurile de copil bolnav. Cel care va hotărî diagnosticul şi tratamentul în ambulatoriu sau în spital va fi în cele din urmă medicul.