Ce este celulita și cum se poate atenua în mod natural

Stil de viaţă

Ce este celulita și cum se poate atenua în mod natural

    • Ce este celulita și cum se poate atenua în mod natural
      Ce este celulita și cum se poate atenua în mod natural

      Ce este celulita și cum se poate atenua în mod natural

Celulita este rezultatul acumulării de grăsimi în celule grase sub piele, ca urmare a afectării țesutului conjunctiv hipodermic, fără a fi însă doar o problemă a pielii, ci a întregului organism. Picioarele și abdomenul sunt zonele cele mai frecvent afectate de celulită.

Celulita este o afecțiune care afectează în special persoanele de sex feminin, dar aceasta poate afecta și bărbații, dar și copiii, cele mai frecvente cauze fiind tulburările hormonale, dieta necorespunzătoare, supraponderabilitatea, unele boli, alimentația necorespunzătoare, lipsa exercițiului fizic sau factorii genetici.

Primul pas în atenuarea aspectului celulitei este schimbarea dietei; eliminarea mâncărurilor grase, prăjite, afumate, conservate, grăsimile, carbohidrații rafinați, băuturile carbogazoase, alcoolice, dulciurile, lactatele grase, limitarea consumului de sare, fumatul, cafeina în exces și mărirea aportului de fructe (pepene verde, ananas, căpșune, zmeură etc.) și legume proaspete (castraveți, varză, sfeclă roșie, păstăi, ghimbir etc.) sau gătite pe grătar, în abur, cerealele integrale, carnea albă slabă, peștele.

Aportul de apă este foarte important pentru menținerea hidratării și eliminarea toxinelor, fiind recomandat consumul a 2-4 litri de apă zilnic, neincluzând apa conținută de fructe, legume sau supe.

Următorul pas este introducerea în programul zilnic a 1-2 ore de extercițiu fizic, care are rolul de tonifia musculatura, elimina toxinele, stimula producerea de colagen și sistemul limfatic, întări sistemul cardiovascular, de a consolida sistemul osos și cel muscular.

De asemenea, masajul anticelulitic este recomandat, în special în combinație cu uleiurile esențiale care pătrund astfel mai ușor în straturile profunde ale zonelor afectate, stimulând "ruperea" celulelor grase și eliminarea grăsimii în mod natural din organism, dar și împachetările corporale. Pentru a avea rezultatele scontate, masajul trebuie să se facă de 2 ori pe săptămână, timp de cel puțin 10 săptămâni.

Pe lângă efecte amintite ale uleiurilor esențiale care contribuie la diminuarea celulitei, acestea au și rolul de a hidrata și hrăni pielea, stimulând producția de elastină și colagen. Se pot folosi uleiuri esențiale de fenicul, grepfrut, rozmarin,ienupăr, lavandă, lemn de santal, mușețel, scorțișoară, ardei iute, cuișoare, cimbru, busuioc, lămâie, lemn de cedru, mușcată, chiparos, salvie, paciuli, oregano, țelină, geranium sau mandarine. Acestea nu se folosesc direct pe piele, ci se diluează în ulei de măsline, jojoba sau sâmburi de struguri.

NOTĂ: Uleiurile esențiale se folosesc doar diluate în apă sau în ulei vegetal, pentru că pot fi iritante pentru piele. Totodată, se recomandă efectuarea unui test înainte de aplicarea acestora pe o suprafață mai mare. Se aplică ulei pe o zonă restrânsă, după care se așteaptă 12 sau 24 de ore pentru a observa ce efecte are asupra pielii. În caz că apar iritații sau mâncărimi, nu îl folosiți. De asemenea, este important de reținut că expunerea la soare după folosirea uleiurilor esențiale este contraindicată deoarece unele sunt fototoxice, adică sensibilizează pielea, putând apărea astfel arsuri și pete.

Celulita este o afecțiune care este greu de ameliorat sau combătut, dar odată adoptat un mod de viață activ, o dietă sănătoasă, rezultatele nu vor înceta să apară într-un timp relativ scurt, de 3-6 luni, în funcție de stadiul celulitei. Odată obținute rezultatele dorite, stilul de viață trebuie menținut pentru a nu recidiva.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: