Cum se consumă fructele Goji

Stil de viaţă

Cum se consumă fructele Goji

    • Cum se consumă fructele Goji
      Cum se consumă fructele Goji

      Cum se consumă fructele Goji

Numite și superfructe, fructele Goji aduc numeroase beneficii sănătății, dar consumul acestora trebuie să rămână unul moderat, pentru a nu produce dezechilibre în organism.

Fructele Goji se consumă atât proaspete, cât și sub forma de suc, pudră, capsule sau uscate. Fructele proaspete de Goji păstrează cel mai bine proprietățile benefice ale fructului, dar în stare proaspătă, Goji nu rezistă decât câteva zile, astfel că este foarte greu de exportat în această formă.

Fructele Goji uscate reprezintă formă cea mai bine adaptată consumului terapeutic, astfel ele putându-se conserva timp de un an și păstrează mare parte din substanțele benefice, fiind, totodată, cel mai ușor mod de consumat și procurat.

Spre deosebire de majoritatea fructelor, fructele Goji trebuiesc consumate diferit. Astfel, există o anumită cantitate pentru cei care consumă fructe Goji pentru prima dată, pentru cei care consumă Goji în mod regulat sau pentru cei care consumă Goji în scop terapeutic.

Cei care consumă fructe Goji pentru prima dată trebuie să înceapă foarte lent. Fructele Goji echilibrează aportul de nutrienți și oxigen în organism, ceea ce poate duce la o serie de simptome neplăcute, în primele zile de consum. Nevoia de a merge des la toaletă, oboseala fizică și psihică sau somnolența sunt câteva dintre simptomele resimțite în primele zile de consum. Aceste simptome nu țin niciodată mai mult de 14 zile, după care se vor simți cu adevărat beneficiile fructelor Goji. Persoanele care consumă Goji se simt mai bine, dorm mai bine și au o stare psihică echilibrată.

Prin urmare, este indicat ca în primele 3 zile să se consume câte 5 fructe Goji pe zi. După aceste zile, este indicat să se dubleze cantitatea. Dacă apare o stare de rău, se reduce cantitatea la jumatate.

Cei care consumă regulat fructe Goji sunt acele persoane care consuma aceste fructe zilnic. Aceștia nu suferă de probleme grave de sănătate, sunt persoanele care doresc să își îmbunătățească starea generală de sănătate fizică și psihică și să prevină îmbolnăvirile.

Acestora le este recomandat să consume aproximativ 8 grame de fructe Goji de două ori pe zi, dimineața și seara, o pungă de 500 de grame de fructe Goji trebuie să le ajungă o lună de zile.

Consumul fructelor Goji în scop terapeutic este destinat persoanelor care suferă de afecțiuni grave și care au încercat numeroase tratamente convenționale. Studiile au arătat că cu cât persoana este mai bolnavă, cu atât efectele de reechilibrare ale organismului sunt mai intense.

Acestor persoane le este recomandat consumul a 100 de grame de fructe Goji pe zi, dar nu mai mult!

Este bine să fie consumate cu 30 de minute înainte de micul-dejun, iar pe perioada curei, în special în primele zile, este bine să se suplimenteze și consumul de apă, deoarece fructele Goji pot favoriza apariția constipației.

Fructele Goji se găsesc ușor în majoritatea magazinelor naturiste sau la supermaketuri.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.