Rucola, terapie prin nutriție

Cu un conținut caloric foarte mic, de doar 39 de calorii la 100 g, rucola este bogată în nutrienți care ajută în tratarea și ameliorarea unei game variate de afecțiuni, precum obezitatea, arteroscleroza, anemia sau cancerul.

De preferat este să se folosească sub formă de salate, negătită, care se va consuma obligatoriu la cel mult 15 minute de la preparare, pentru că altfel își pierde din calitățile curative. De reținut este că nu se va amesteca niciodată cu oțetul, nici măcar cel balsamic, preferându-se în schimb sucul de lămâie sau limetă, proaspăt stors. Oțetul o opărește și o oxidează, distrugându-i rapid calitățile.

Printre beneficiile consumului de rucola, se numără faptul că:

  • menține sănătatea sistemului osos, mărește masa osoasă, mineralizează oasele și reduce riscul de fracuturi fiind indicat persoanelor care suferă de osteoporoză
  • previne formarea chegurilor de sânge
  • reduce tusea
  • stimulează imunitatea dacă se consumă câte o salată de 3 ori pe săptămână, cel puțin
  • îmbunătățește sănătatea ochilor și a pielii
  • previne cancerul de prostată, pe cel ovarian și cervical, datorită glucosinolatelor, substanțe din compoziția plantei care se transformă în organism în izotiocianați, care reglează imunitatea și joacă un rol important în prevenirea cancerului
  • previne infecțiile
  • benefic pentru femeile însărcinate sau care vor să rămână însărcinate
  • previne infecțiile renale și intestinale, are efect antiinfecțios
  • crește flexibilitatea vaselor de sânge, recomandat în arteroscleroză
  • protejează împotriva bolilor de inimă și a diabetului
  • reglează nivelul colesterolului
  • previne și ajută la tratarea arterosclerozei, a ischemiei cardiace și a accidentelor vasculare. Se consumă câte o salată de 2 ori pe zi, în special în timpul verii
  • combate anemia, dacă este consumată timp de o lună
  • combate obezitatea, ajută în curele de slăbire dacă este consumată cu 15 minute înainte de fiecare masă într-o cantitate mai mare; prelungește senzația de sațietate
  • accelerează metabolismul, forțând astfel organismul să ardă grăsimile pentru a produce energie, îmbunătățește funcțiile metabolice
  • crește pofta de mâncare
  • stimulează digestia
  • ajută în curele de îngrășare dacă este consumată în cantități mici înainte de fiecare masă
  • detoxifiază ficatul
  • elimină refluxul gastric reducând aciditatea din stomac
  • stimulează libidoul
  • previne cataracta și menține sănătatea sistemului ocular
  • previne și tratează deficiențele de vitamina C .

În compoziția rucolei se regăsesc vitaminele A, vitamine din complexul B, C, K, tiamină, riboflavină, niacină, piridoxină, magneziu, mangan, fier, potasiu, calciu, caroteni, clorofilă, ulei volatil, fibre, fosfor, proteine, tiamină, riboflavină, cupru, zinc, acid folic, acid pantoteic, antioxidanți (precum luteina și beta-carotenul), zahăr natural, carbohidrați, grăsimi și sulforan (substanță care determină detoxifierea naturală a organismului și care are proprietăți anticancerigene).

Puteți încerca următoarea rețetă de salată: câteva frunze de salată verde tăiată fâșii, o mână de rucola, o mână de spanac, o legătură de pătrunjel, una de mărar, jumătate de ardei gras roșu, câteva roșii cherry, câteva măsline, jumătate de avocado tăiat cubulețe, niște rondele de castravete, un pic de caș ras, o ceapă roșie. Faceți separat o vinegretă din 2-3 linguri de ulei de măsline, suc de lămâie sau limetă proaspăt stors, condimente după gust, sare, piper, ardei iute, puțină miere de albine. Turnați peste salată amestecând ușor.

Puteți consuma salata simplă, sau alături de un cartof dulce copt, un ou fiert, pește sau piept de pui la grătar. De asemenea, puteți adăuga în salată pește afumat, pentro o notă mai specială.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

De la același autor

Ultimele din categorie