Expunerea gravidelor la ftalaţi creşte riscul de naştere prematură

Stil de viaţă

Expunerea gravidelor la ftalaţi creşte riscul de naştere prematură

    • Expunerea gravidelor la ftalaţi creşte riscul de naştere prematură
      Expunerea gravidelor la ftalaţi creşte riscul de naştere prematură

      Expunerea gravidelor la ftalaţi creşte riscul de naştere prematură

Un studiu publicat în Jurnalul Asociaţiei de medicină americane (JAMA) relevă că femeile însărcinate care sunt expuse la ftalaţi - o substanţă chimică folosită la vopsele şi produse cosmetice, cum ar fi deodorantele - riscă mai mult decât celelalte să nască prematur.

În cadrul studiului, cercetătorii au examinat 130 de femei care au născut prematur şi alte 352, de la care au analizat eşantioane de urină în timpul sarcinii, pentru a determina nivelul de reziduuri de ftalaţi.

"Rezultatele arată o legătură evidentă între expunerea la ftalaţi în timpul sarcinii şi naşterile premature, lucru care confirmă precedentele observaţii de laborator şi rezultatele unor studii epidemiologice", spune Kelly Ferguson de la Facultatea de Sănătate Publică a Universităţii Michigan.

Studiile precedente au arătat că ftalaţii pot fi puşi în legătură cu cancerul la sân şi cu niveluri de hormoni susceptibili să deregleze funcţionarea glandei tiroide iar rezultatele acestui studiu oferă o bază solidă pentru prevenirea sau reducerea expunerii la ftalaţi în timpul sarcinii, au menționat cercetătorii.

Anual, la nivel modial se nasc prematur 15,1 milioane de copii, din care un milion mor, ceea ce reprezintă o treime din numărul de decese în rândul nou-născuţilor.

"Cauzele acestui fenomen nu sunt prea bine cunoscute, iar situaţia este alarmantă fiindcă există multe naşteri premature şi numărul lor este în creştere", afirmă Sarah Robertson, director al Robinson Institute de la Universitatea din Adelaide (Australia), adăugând că "acest ultim studiu oferă informaţii solide care arată că expunerea la ftalaţi ar putea fi unul dintre factorii de mediu susceptibili să ducă la naşteri premature. Se pare că această substanţă chimică produce schimbări în sistemul imunitar al mamei, care devine mai puţin aptă să poarte sarcina. Ftalaţii singuri nu explică naşterile premature, ci ei s-ar putea alătura altor factori, ca o infecţie, stresul sau un regim alimentar prea sărac. Elementele puse în evidenţă în recentul studiu sunt destul de solide încât să facă femeile însărcinate să evite ftalaţii pe cât posibil".

Citește despre: